Un futurolog prezice extincţia presei scrise în câţiva ani

Futurologul australian Ross Dawson prezice că presa scrisă din Europa va înceta să mai existe în jurul anului 2019, informează Media Guardian.

106 afișări
Imaginea articolului Un futurolog prezice extincţia presei scrise în câţiva ani

Un futurolog prezice extincţia presei scrise în câţiva ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În ultimii doi ani, mai ales pe fondul crizei economice, au existat mai multe predicţii cu privire la "moartea" presei scrise, dar nimeni nu a îndrăznit să stabilească o dată precisă pentru extincţia presei.

Totuşi, futurologul Ross Dawson estimează că presa scrisă va dispărea în Statele Unite în următorii şapte ani, în timp ce în Marea Britanie şi Islanda ziarele tipărite vor mai apărea până în 2019.

Potrivit predicţiilor lui Dawson, presa scrisă va muri şi în Canada şi Norvegia în 2020, în timp ce în Australia ziarele tipărite vor mai apărea până în 2022. De asemenea, Dawson crede că ziarele vor dispărea şi în Hong Kong, Finlanda, Singapore şi Groenlanda în următorii câţiva ani.

Totuşi, futurologul crede că în Franţa, datorită susţinerii guvernamentale, ziarele vor apărea până în 2029, iar în Germania până în 2030.

Dawson a publicat aceste date pe blogul său, estimând că ziarele vor dispărea din 52 de ţări până în 2040, deşi industria presei va continua să se dezvolte în Africa, America de Sud şi părţi ale Asiei. Totodată, futurologul este de părere că ziarele vor fi înlocuite cu dispozitive digitale, foarte uşoare, flexibile.

"În lumea modernă, ziarele sunt pe cale de dispariţie, care este grăbită de noile obiceiuri de consum ale produselor media şi de veniturile mai mici decât costul de producţie", a declarat Dawson pentru ziarul The Australian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici