- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (25.10.2011, 23:28)
- Laura Mitran ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sute de oameni au venit să fie mai aproape de regalitate, de ziua Regelui Mihai, la Operă
Nostalgia vremurilor mai bune, amărăciunea şi frustrările zilnice, speranţa şi admiraţia pentru Casa Regală şi-au găsit glas în mulţimea de câteva sute de persoane venite, marţi seară, la Opera Naţională Bucureşti pentru a sărbători ziua Regelui Mihai.
624 afișări
Sute de oameni au venit să fie mai aproape de regalitate, de ziua Regelui Mihai, la Operă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
O mulţime de aproximativ 500 de oameni s-a adunat în faţa Operei bucureştene înaintea spectacolului de gală de ziua Regelui, urmărind defilarea pe covorul roşu a reprezentanţilor mai multor case regale europene, politicienilor autohtoni, membrilor corpului diplomatic şi altor personalităţi. Oameni de toate vârstele, îmbrăcaţi mai bine sau mai prost, urmăreau sosirea invitaţilor la spectacol, în toalete somptuoase, făceau poze şi aplaudau.
La apariţia unor capete încoronate, cei prezenţi nu au ştiut ce altceva să scandeze decât "Vive le roi!", iar apariţia unor politicieni ca Petre Roman şi Călin Popescu Tăriceanu a fost, de asemenea, salutată entuziast.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC – cu Adrian Sârbu, Hofi și Nemo. De la 22:00, pe Aleph News!
-
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
-
Atenţionare MAE: Franţa menţine controalele la frontierele interne până în 31 octombrie
-
Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European
Printre cei care au venit la spectacol s-au mai numărat Ion Iliescu, Mircea Geoană, Adrian Năstase, Victor Ciorbea, Theodor Paleologu, Ion Caramitru, Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo, Ilie Năstase şi Doina Levintza.
Chiar dacă nu s-au gătit pentru eveniment, oamenii "de rând" au venit în schimb pregătiţi cu steaguri tricolore mai mici sau mai mari, cu însemnele regale, iar un domn de peste 50 de ani avea şi o pancartă cu textul "La mulţi ani, Majestate!", pe lângă însemnele regale pe o şapcă, un tricolor banderolă pe braţ şi un steag de mari dimensiuni, dar şi imaginea Regelui Mihai pe o insignă.
Principesa Margareta şi Principele Radu au fost întâmpinaţi cu aplauze puternice şi strigăte, iar sosirea Regelui a fost salutată cu scandări ale numelui acestuia, timp de minute în şir, continuând şi după intrarea lui Mihai I în clădirea Operei.
Lumea a putut vedea apoi pe două plasme de mari dimensiuni spectacolul de circa o oră şi jumătate, oferit de soprana Nelly Miricioiu şi tenorii Vlad Miriţă şi Teodor Ilincăi, cu participarea Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti şi a Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale. Pe lângă ariile celebre de operă, concertul a inclus piese ca "Luarea Plevnei", "Marşul Carol I" şi, la final, "Imnul Regal", pe care cei din sală l-au ascultat în picioare, unii având în mână tricoloruri cu însemnele regale.
La final, invitaţii Regelui i-au cântat acestuia "La mulţi ani!" şi l-au aplaudat îndelung.
Între timp, afară, urmărind cum Regele se apropie de ieşire, oamenii începeau să se agite, îşi pregăteau aparatele de fotografiat, agitau steguleţe şi scandau din nou "Regele Mihai!". Acesta a ieşit pe esplanada operei şi le-a făcut cu mâna celor prezenţi, care îi cântau şi ei "La mulţi ani!". Au fost apoi salutaţi Principesa Margareta şi alţi reprezentanţi ai Casei Regale, apariţia Reginei Ana fiind de asemenea însoţită de scandări. Textul scandat la final a fost "Monarhia salvează România!".
Amintiri despre rege şi politica actuală au constituit subiecte de discuţie în mai multe grupuri printre participanţii la manifestare. Vârstnici şi tineri deopotrivă s-au declarat regalişti. Un tânăr de 20 de ani, student la drept, a spus despre Rege că "a fost ultimul susţinător al statului naţional român, stat de drept".
"După ce a plecat Regele, s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi sigur că am ajuns să avem aceste nostalgii", a spus un domn de 75 de ani, mărturisind că a crescut cântând "Imnul Regal" la şcoală şi de ziua Regelui a retrăit acele momente.
O doamnă de 60 de ani mărturisea că nu a avut simpatii regaliste, dar "în adâncul sufletului" i-ar plăcea să o vadă "pe Principesa Margareta pe tron". "Ar fi mai bine, măcar pentru copiii noştri", a adăugat ea.
Evenimentul a mai fost descris de participanţi drept unul dătător de speranţă, văzând că şi România are o Casă Regală reprezentativă. "Până acum, eram obişnuiţi să admirăm lumea bună de afară", "este altceva, se vede clasa", "este un eveniment istoric" şi aşa mai departe, spuneau cei întrebaţi despre motivele pentru care au venit la evenimentul de la Opera Naţională.
Regele Mihai a împlinit, marţi, vârsta de 90 de ani. Cu acest prilej, Regele Mihai a susţinut un discurs în Parlament, într-o şedinţă solemnă. La şedinţa Camerelor reunite au asistat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Regele Mihai a fost îndelung aplaudat de cei prezenţi, atât la începutul evenimentului, cât şi la final.
Discursul susţinut de Regele Mihai în Parlament face parte din evenimentele programate de Casa Regală pentru "Jubileul 90" al Majestăţii Sale. Jubileul Regelui cuprinde şi evenimente culturale, decorări şi dineuri oficiale, programate până pe 10 noiembrie.
(Material realizat de Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Trebuie să investim 500 de miliarde euro în următorii 15 ani ca să ajungem la dublarea PIB-ului. În primul rând în industria de învățare. PIB-ul nu crește cu proști
Citește pe www.zf.ro: De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Creșterea PIB înseamnă creșterea bogăției tale. În România există oportunități. Fii vesel, pentru că economia crește și bazată pe nivelul tău de bună dispoziție și de gândire pozitivă
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
PROSPORT.RO
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe