5 coduri galbene, 1 portocaliu şi vreme rea în toată ţara. Anunţul făcut de ANM

  • Până mâine seară, în aproapte toată ţară vremea e rea
  • La munte e cod portocaliu de vânt şi viscol până joi la ora 21:00
  • Vântul o să sufle cu putere în toată ţara şi o să amplifice senzaţia de frig
7394 afișări
Imaginea articolului 5 coduri galbene, 1 portocaliu şi vreme rea în toată ţara. Anunţul făcut de ANM

Alertă ANM: Cod protocaliu de vânt şi vreme rea

ANM a anunţat pentru astăzi, între 13:30 şi 21:00, un cod galben de vânt şi viscol. În zona montană înaltă, vântul va avea intensificări cu rafale de peste 90...100 km/h. Temporar, la altitudini de peste 1700 metri, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi local va fi viscol. În Maramureş, Transilvania, Oltenia şi sud-vestul Munteniei, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală ce vor depăşi în general 55...65 km/h.

De mâine de dimineaţă de la ora 2:00 şi până la ora 21:00 va exista şi un cod portocaliu, în zona montană înaltă se vor înregistra intensificări ale vântului şi viscol. Vântul va avea intensificări cu rafale de peste 90...100 km/h. Temporar, la altitudini de peste 1700 metri, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi local va fi viscol. În zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 120...140 km/h, temporar va ninge slab, iar ninsoarea va fi viscolită.

Cod galben de vânt va fi şi în  Maramureş şi Transilvania de azi de la 21:00 şi până mâine la ora 21:00. În Maramureş şi în Transilvania, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală ce vor depăşi în general 55...60 km/h.

Oltenia, vestul Munteniei, nordul şi centrul Moldovei intră sub cod galben de vânt de mâine dimineaţă de la 6 şi pânâ seara la 21:00. În Oltenia, vestul Munteniei şi în nordul şi centrul Moldovei, local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h, mai ridicate în nordul Moldovei, unde se vor înregistra peste 70 km/h.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI 
 
În capitala, miercuri vremea se va răcori, iar temperaturile maxime vor fi în jurul valorii de 17 grade Celsius, cu o minimă de 4...6 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua şi ploi slabe cantitativ.
 
Vântul va sufla cu rafale de 45...50 km/h, iar noaptea îşi va diminua din intensitate.
 
Joi, vremea va fi răcoroasă, cu maxime de 18...19 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros şi trecător pe parcursul zilei, iar vântul va sufla între slab şi modrat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici