200 de membri PNL Constanţa s-au înscris în PDL

Aproximativ 200 de membri ai Partidului Naţional Liberal s-au înscris, sâmbătă, în organizaţia municipală a Partidului Democrat Liberal.

77 afișări

Potrivit unui comunicat al organizaţiei municipale PDL Constanţa, evenimentul a fost consfinţit prin încheierea unui parteneriat între Eugen Cojocaru, fostul lider al pensionarilor liberali, pe de o parte, şi candidatul pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, Gigi Chiru, împreună cu preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Democrat Liberal, Florian Constantin, pe de altă parte.

"Foştii liberali şi-au justificat gestul de a adera la PDL prin nemulţumirea cauzată de înfiinţarea Uniunii Social Liberale, fapt sinonim cu pierderea identităţii politice şi doctrinare a PNL, precum şi prin încrederea în proiectul politic al lui Gigi Chiru de câştigare a alegerilor locale şi parlamentare din anul 2012, astfel încât municipiul şi judeţul Constanţa să iasă de sub dominaţia nocivă a cuplului Mazăre - Constantinescu", se arată în comunicatul organizaţiei municipale PDL Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici