Antonescu: În trei-şase luni va fi o nouă intervenţie a lui Băsescu privind salariile şi pensiile

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu crede că salariile vor reveni la actualul nivel, după cele şase luni în care preşedinele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au afirmat să trebuie reduse temporar, susţinând că într-un interval de trei-şase luni va fi o nouă "intervenţie" a şefului statului.

13 afișări
Imaginea articolului Antonescu: În trei-şase luni va fi o nouă intervenţie a lui Băsescu privind salariile şi pensiile

Antonescu: În trei-şase luni va fi o nouă intervenţie a lui Băsescu privind salariile şi pensiile (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Antonescu a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă în opinia sa reducerile de salarii şi de pensii vor avea un caracter temporar sau vor vor fi menţinute şi după luna ianuarie 2011.

"Eu cred că într-un interval de trei până la şase luni vom asista la o nouă intervenţie a preşedintelui, nu ştiu la ce oră şi în ce stare, şi sub ce influenţă, o intervenţie care ne va arăta că este foarte greu, că este o criză a întregii Europe, că mogulii media şi opoziţia continuă să îşi facă de cap, că trebuie să strângem cureaua şi că aşa cum a arătat FMI în înţelepciunea lui, şi fără îndoială şi cu acordul guvernatorului Mugur Isărescu, trebuie să creştem nu mult, cu patru-cinci procente, cota unică, şi TVA", a spus Antonescu.

Proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor bugetare pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea va stabili în mod distinct că măsurile de austeritate sunt aplicate până la 31 decembrie 2010, în condiţiile în care din 2011 vor fi aplicate Legea pensiilor şi modificările la Legea salarizării.

"Pentru 2011, în condiţiile Legii bugetului de stat, Legii salarizării unitare şi Legii pensiilor aflată în Parlament se creează premisele pentru a reveni la o creştere sănătoasă a pensiilor şi salariilor", a spus Boc.

Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pentru două proiecte de lege, dintre care unul va conţine măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, iar al doilea proiect va reglementa recalcularea pensiilor conform principiului contributivităţii şi reevaluarea pensiilor de invaliditate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici