Băsescu a fost validat în funcţia de preşedinte
Curtea Constituţională l-a validat, luni, pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României, el întrunind cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate.
Redăm integral comunicatul de presă al CC:
"În exercitarea atribuţiilor sale constituţionale şi legale, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a adoptat Hotărârea nr. 42 din 14 decembrie 2009 privind stabilirea şi aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin desfăşurat la 6 decembrie 2009, hotărâre care este definitivă, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi al cărei dispozitiv este următorul:
1. Stabileşte şi aduce la cunoştinţă publică rezultatele alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din 6 decembrie 2009.
2. Constată că domnul Traian Băsescu este ales în funcţia de Preşedinte al României, întrunind cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate.
3. Stabileşte validarea alegerii domnului Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României pentru 16 decembrie 2009, ora 10:00, la sediul Curţii Constituţionale din Palatul Parlamentului.
4. Prezenta hotărâre este definitivă, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă prin presă".
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe astăzi, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot
-
Gimnastul Flavius Koczi, campion european la sărituri
Sport astăzi, 17:06
Gimnastul român Flavius Koczi a cucerit, duminică, medalia de aur în proba de sărituri de la Campionatele Europene de la Montpellier (Franţa), cu un punctaj de 16.116. Flavius Koczi a mai cucerit medalia de bronz în concursul pe echipe. citeşte tot





Nu exista comentarii