Băsescu: Abandonez mandatul dacă la referendum vin sub 50%, votul majoritar fiind împotriva mea

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, duminică, că în situaţia în care la referendum vor veni sub 50% din alegători, votul fiind majoritar împotriva sa, va relua propunerea către partidele politice de a-şi abandona mandatul cu condiţia revizuirii Constituţiei.

5769 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Abandonez mandatul dacă la referendum vin sub 50%, votul majoritar fiind împotriva mea

Băsescu: Abandonez mandatul dacă la referendum vin sub 50%, votul majoritar fiind împotriva mea (Imagine: Bogdan Maran / MediafaxFoto)

Întrebat, la Realitatea TV, cum va reacţiona în situaţia în care participarea la referendum va fi sub 50%, iar votul majoritar împotriva sa, Băsescu a răspuns: "Conform legii".

Moderatorul a insista şi a cerut specificaţii, întrebându-l pe Traian Băsescu dacă în această situaţie se va întoarce la Cotroceni.

"Vedem. Vedeam asta. Dar voi ţine cont de lege şi de interesul naţional, asta vă asigur", a răspuns Băsescu.

Întrebat dacă va ţine cont şi de opinia publică, Băsescu a răspuns: "Categoric că voi ţine şi atunci probabil că o să readuc în discuţie, într-o astfel de situaţie, propunerea pe care am făcut-o partidelor politice de a-mi întrerupe mandatul în octombrie-noiembrie pentru organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale şi legislative cu condiţia - pentru că unui preşedinte care îşi abandonează mandatul îi trebuie o justificare temeinică – cu condiţia revizuiorii Constituţiei şi trecerii la Parlament cu 300 de parlamentari, aşa cum românii au votat în noiembrie 2009".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici