Băsescu: Deocamdată opoziţia la USL este parte din presă. Până acum nu a apărut candidatul dreptei

Preşedintele Traian Băsescu consideră că până în prezent nu a apărut candidatul dreptei pentru prezidenţiale şi că opoziţia o face o parte din presă, PDL fiind în opinia sa apropiat ca mentalitate de USL.

208 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Deocamdată opoziţia la USL este parte din presă. Până acum nu a apărut candidatul dreptei

Băsescu: Deocamdată opoziţia la USL este parte din presă; până acum nu a apărut candidatul dreptei

"Deocamdată, opoziţia la PSD este parte din presă. Eu doar îmi fac datoria", a spus şeful statului, miercuri, într-o emisiune a postului B1 Tv, opinând că opoziţia reală este parte din presă.

Despre unificarea dreptei, preşedintele a spus că este "tot mai îndepărtată" şi a arătat că PDL, cu Vasile Blaga în frunte, este "mult mai apropiat ca abordare de PSD".

Traian Băsescu a arătat că semnalul a fost, pentru el, semnarea de către şefii de grup democrat-liberali a propunerii legislative a PSD privind ANI.

"A fost semnalul clar că nu am greşit când am spus: Ne-am despărţit, dragii mei", a declarat Băsescu, adăugând că PDL este mai apropiat ca mentalitate de USL decât de valorile europene, aşa cum se comportă acum.

"Este părerea mea, îmi pare rău, nu vreau să îi atac", a mai spus şeful statului.

Traian Băsescu a mai spus că, dacă va investi într-un partid, după finalizarea procesului de înregistrare a Partidului Mişcarea Populară, va investi sufleteşte acolo.

Întrebat dacă se întrevede un candidat al dreptei, la prezidenţiale, şeful statului a spus: "Deocamdată nu îl vedem". El a opinat că nu este obligatoriu să fie scos candidatul dreptei de pe acum. "După părerea mea, timpul optim este după europarlamentare. Atunci ar trebui să apară", a adăugat el.

Despre candidatul PDL la prezidenţiale, Traian Băsescu a spus: "Nu cred în Cătălin Predoiu. E dreptul meu să nu cred".

Întrebat pe cine ar vedea ca şi candidat al dreptei, Traian Băsescu a spus: "Dacă cineva m-ar întreba, eu aş spune Emil Boc. Este soluţia dreptei, pentru că este un om şi puternic şi onest".

Potrivit preşedintelui Băsescu, "PSD, singur, nu poate câştiga prezidenţialele, astfel că, decât să nu le aibă deloc, mai bine rămân uniţi, iar PNL, singur, ar avea o şansă în plus, dar ar trebui un Antonescu mai consecvent cu valorile".

"El vorbeşte două minute pe limba europenilor, după care, zece minute face praf instituţiile statului de drept. El nu este un preşedinte de care să aibă nevoie România. Dacă se rup, PSD nu are nicio şansă să dea preşedinte, iar PNL, într-o eventuală alianţă cu toate structurile de dreapta, şi mici şi mari, ar putea să dea preşedinte", a mai spus Traian Băsescu.

Potrivit şefului statului, Crin Antonescu "poate să fie ales, dar preşedinte în adevăratul sens al cuvântului nu va putea fi niciodată pentru că nu are niciun fel de valori".

"Şi eu am cedat la unele valori declarate şi în care cred, pentru că uneori a trebuit să fac compromisuri, dar sunt valori de fond, statul de drept, funcţionarea instituţilor, statul mult prea costisitor, pe care preşedintele trebuie să şi le asume şi să încerce să modernizeze statul", a mai spus şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici