Băsescu, la consultări: E şi voinţa electoratului ca această structură politică să aibă guvernarea

Preşedintele Băsescu a spus, luni, la consultările de la Cotroceni, după ce toate formaţiunile şi-au prezentat punctele de vedere privind funcţia de premier, că a fost avansat un singur nume, Victor Ponta, cei care au susţinut propunerea au o majoritate confortabilă, iar "lucrurile sunt încheiate".

1277 afișări
Imaginea articolului Băsescu, la consultări: E şi voinţa electoratului ca această structură politică să aibă guvernarea

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Preşedintele Băsescu a precizat, la începutul întâlnirii, numărul de mandate obţinut de fiecare partid în Parlament şi a întrebat reprezentantul fiecărei formaţiuni ce propunere de premier are, începând cu PSD, care a obţinut cel mai mare număr de mandate.

Victor Ponta i-a spus preşedintelui că propunerea de premier făcută de PSD, susţinută şi de PNL, PC şi UDMR, este persoana sa şi i-a înmânat documentul în acest sens lui Băsescu.

Băsescu a citit din documentul USL, precizând că acolo scrie că Victor Ponta este propunerea de premier din partea PSD, PNL, PC şi UNPR, dar a invitat şi celelalte partide din Uniunea Social-Liberală să-şi spună punctele de vedere, precizând că doreşte ca procedura de consultare să fie "riguros constituţională", pentru a nu putea fi contestată ulterior.

Preşedintele i-a spus lui Eduard Hellvig, reprezentantul PNL la consultări, că documentul USL este semnat de liderul liberal Crin Antonescu, dar consideră că secretarul general al PNL este "delegat autorizat".

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, i-a spus şefului statului că PDL nu are propunere. Băsescu i-a spus, râzând: "Dacă aveaţi propunere, poate vă dădeam mandatul, dar, dacă nu aveţi, ce să vă fac?!".

Dan Diaconescu a spus că PPDD nu are propunere de premier la aceste alegeri şi le aşteaptă pe următoarele.

Kelemen Hunor a spus că UDMR nu are nicio propunere de premier, apreciind că că cei care au câştigat alegerile au responsabilitatea să conducă Guvernul.

Liderii PC şi UNPR au spus că îl propun pe Victor Ponta premier.

Forţa Civică şi PNŢCD nu au formulat propuneri pentru funcţia de prim-ministru.

Şi minorităţile naţionale l-au propus pe Victor Ponta premier.

"În momentul de faţă avem un singur nume, acest nume este Victor Ponta, care, teoretic, deşi abordarea mea este că majorităţile se demonstrează în Parlament, teoretic, din ceea ce s-a afirmat, avem 210 mandate la PSD, 149 la PNL, la PC 21, UNPR 15 şi minorităţi 18, asta dă teoretic o majoritate confortabilă. Pentru mine, lucrurile sunt încheiate, cu atât mai mult cu cât reprezintă şi voinţa electoratului ca această structură politică să aibă guvernarea României", a spus Băsescu.

Întâlnirea s-a desfăşurat în Sala Unirii a Palatului Cotroceni. La intrarea preşedintelui, toţi cei prezenţi s-au ridicat în picioare. Traian Băsescu a intrat şi, fără a da mâna cu vreunul dintre participanţi, i-a invitat să se aşeze.

Înregistrarea video a consultărilor preşedintelui Traian Băsescu cu reprezentanţii partidelor şi ai minorităţilor naţionale din Parlament, care au avut loc luni la Cotroceni, a fost transmisă de Administraţia Prezidenţială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici