Băsescu şi-a exprimat solidaritatea cu Iulia Timoşenko, la întâlnirea cu fiica acesteia

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, fostului premier al Ucrainei Iulia Timoşenko, prin intermediul fiicei acesteia, Evghenia Timoşenko, cu care a avut discuţii la Cotroceni, suportul său total şi aprecierea pentru lupta politicianului ucrainean pentru democraţie.

390 afișări
Imaginea articolului Băsescu şi-a exprimat solidaritatea cu Iulia Timoşenko, la întâlnirea cu fiica acesteia

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Transmiteţi mamei dumneavoastră sincera mea solidaritate", a arătat şeful statului.

El a primit-o, miercuri, la Cotroceni, pe Evghenia Timoşenko.

Evghenia Timoşenko fusese întâmpinată anterior, la Palatul Parlamentului, unde se desfăşoară Congresul PPE, de fiica preşedintelui Traian Băsescu, europarlamentarul PDL Elena Băsescu.

După încarcererea Iuliei Timoşenko în august 2011, Evghenia Timoşenko a întreprins o campanie în favoarea eliberării mamei sale, ea vizitând în ultimul an mai multe capitale importante, cum ar fi Berlin, Paris şi Washington, fiind prezentă inclusiv la Strasbourg, la CEDO, la audierile privind cazul fostului premier ucrainean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici