Băsescu şi Antonescu participă, sâmbătă, la o dezbatere publică, la Cluj-Napoca
Candidaţii la alegerile prezidenţiale Traian Băsescu şi Crin Antonescu participă, sâmbătă, la o dezbatere publică ce urmează să fie organizată, de la ora 15.00, la Cluj-Napoca.
Băsescu şi Antonescu participă, sâmbătă, la o dezbatere publică, la Cluj-Napoca (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Liderul PNL, Crin Antonescu, a confirmat, pentru MEDIAFAX, că urmează să participe, sâmbătă, de la ora 15.00, la o dezbatere cu Traian Băsescu, la Cluj-Napoca, menţionând că a fost făcută propunerea ca Robert Turcescu să fie moderator al întâlnirii.
De altfel, Antonescu declarase şi pentru Realitatea.NET că l-a contactat pe Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al candidatului Traian Băsescu, şi l-a întrebat "ora, locul şi armele".
"Am stabilit ora 15.00. Şi ei (PD-L - n. red.) erau aşa, oarecum nesiguri, pentru că nu organizaseră ceva. Era organizat de domnul Geoană. A rămas să vedem locul, dar am stabilit ora 15.00. Dânşii l-au propus pe Robert Turcescu moderator, iar eu am acceptat", a declarat Antonescu, potrivit sursei citate.
Această întâlnire ar urma să fie organizată după ce, joi,
candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat că
îl invită pe Traian Băsescu la o dezbatere publică,
precizând că aceasta ar putea avea loc într-o universitate, de
exemplu, şi nu la vreun post de televiziune.
Purtătorul de cuvânt al candidatului Traian Băsescu, Sever Voinescu, a anunţat, vineri, că şeful statului a acceptat invitaţia candidatului PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, de a participa la o dezbatere publică, exprimându-şi disponibilitatea ca acest lucru să se întâmple sâmbătă, între orele 16.00 - 17.00, la Cluj. Voinescu a spus că liderul PSD poate să invite la această dezbatere şi alţi candidaţi.
Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că Mircea Geoană a greşit că nu l-a invitat şi pe liberalul Crin Antonescu la dezbaterea între candidaţi pe care a solicitat-o, legată de educaţie şi economie. Traian Băsescu a spus că acceptă invitaţia lui Geoană, dar a precizat că nu el a organizat dezbaterea.
Preşedintele PSD, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, la Realitatea TV, că este dispus să participe "oriunde, oricând şi oricum" la o dezbatere publică cu Traian Băsescu, Mircea Geoană şi alţi contracandidaţi, doar să fie anunţat de ora şi locul întâlnirii. Antonescu a adăugat că este "cât se poate de dispus" să participe la o astfel de dezbatere, doar să fie anunţat să fie prezent.
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, declarase, vineri, la Botoşani, că, în opinia sa, este o problemă dacă lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană le este frică de o dezbatere cu el.
Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a avansat, vineri, propunerea ca o dezbatere la care să participe Traian Băsescu, Crin Antonescu şi el să aibă loc luni, la ora 18.00, la sediul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a declarat, pentru MEDIAFAX, Victor Ponta.
-
COMENTARIU: Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu
Main Story ieri, 21:04
Noul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu. citeşte tot
-
Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier. Noul Guvern s-a reunit în şedinţă informală
Fostul premier Emil Boc a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ 20 minute cu noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, în care i-a predat acestuia mandatul de şef al Guvernului. citeşte tot





insist ca toate dezbaterile publice cu candidatii la presedentie sa fie transmibe integral pe tvr 1 pentru ca peste 50% dintre romtvr nu avem cablu ca nu ne permitem sa-l platim. nu va este rusine sa recomandati romanilor internetul cind stiti foarte bine ca 80% dintre romani n-au internet.? pe tvr i ne dati drame peste drame de parca n-am fi satui de dramele noastre zilnice in loc sa ne dati dezbaterile cu candidatii la presedentie ? dati-ne toti candidatii pe tvr
Astazi, la ora 15:00, inaintea unei dezbateri electorale "libere", organizata la Cluj, un candidat la presedintia Romaniei - Remus Cernea - a fost invitat sa paraseasca sala de catre organizatorii evenimentului. Alte comentarii, precum si motivatiile penibile, cred ca sunt de prisos!
sper sa-l faca ko basescu pe antonescu. il votez pe base. sunt cu el si ai lui.