Blaga: Nu văd economia dacă se reduc ministerele; premierul are dreptul de a face remaniere oricând

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat, într-o emisiune difuzată de ProTv, că nu vede care ar fi economia în acest moment dacă s-ar reduce numărul de ministere şi a arătat că premierul are obligaţia şi dreptul de a evalua permament activitatea miniştrilor şi de a face oricând remaniere.

10 afișări
Imaginea articolului Blaga: Nu văd economia dacă se reduc ministerele; premierul are dreptul de a face remaniere oricând

Blaga: Nu văd economia dacă se reduc ministerele; premierul are dreptul de a face remaniere oricând (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Întrebat în legătură cu propunerea primarului Sectorului 3, Liviu Negoiţă, de reducerea la opt a numărului de ministere, Blaga a spus că aceasta a fost o propunere nediscutată în partid. "A fost o astfel de propunere a lui (Liviu Negoiţă - n.r.), a fost o propunere nediscutată", a precizat Blaga la ProTv.

Întrebat în legătură cu oportunitatea reducerii numărului de ministere, Blaga a răspuns: "Nu văd care ar fi foarte marea economie în acest moment".

El a spus că a văzut că se dezbat tot felul de idei, cum ar fi aceea de a se uni Ministerul Mediului cu Ministerul Agriculturii. "Adică să uneşti Ministerul care ar trebui să aibă grijă ca cel mai mare poluator care este Agricultura, să nu o mai facă", a adăugat Blaga.

Ministrul a afirmat că Guvernul va lua măsurile pentru care şi-a asumat răspunderea şi va diminua drastic aparatul de stat, a numărului de secretari de stat de subprefecţi, arătând că va propune ca în loc de doi subprefecţi să existe doar unul în fiecare judeţ.

Întrebat dacă el nu susţine o reducere a numărului ministerelor, Blaga a arătat că el este secretar general al PDL şi ştie că "legea de aur" este ca dezbaterile să aibă loc mai întâi în partid.

"Eu sunt secretar general al PDL şi ştiu o lege de aur: dezbaterile trebuie să aibă loc în partid, iar dacă ai un punct de vedere creionat în partid, discuţi în coaliţie, pentru că nu guvernăm singuri. Acesta este parcursul normal şi pe urmă prezentăm opiniei publice", a explicat Blaga.

El a mai spus că discuţiile legate de acest subiect sunt generate de o situaţie mai delicată. "Pe de o parte, colegii cu mai puţină experienţă politică, pe de altă parte, dificultatea de a explica cetăţenilor măsurile pe care le luăm", a adăugat Vasile Blaga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici