Blaga şi Degeratu, chemaţi la audieri la Comisia de Apărare de la Camera Deputaţilor
Comisia de apărare a Camerei a decis, marţi, în absenţa reprezentanţilor PDL, să-i audieze miercuri pe ministrul interimar al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga şi pe consilierul prezidenţial Constantin Degeratu în legătură cu DGIPI şi, respectiv, cazul Hayssam, a declarat vicepreşedintele comisiei, George Scutaru (PNL).
Scutaru a precizat, pentru MEDIAFAX, că PNL şi PSD au propus ca aceste audieri să aibă loc miercuri. Această propunere a generat nemulţumirea reprezentanţilor PDL, care au părărsit sala de şedinţe a comisiei.
"Vrem să-i audiem pe domnul Blaga în legătură cu «Doi şi un sfert» şi pe domnul Degeratu în legătură cu cazul Hayssam", a spus Scutaru.

El a adăugat că, în măsura în care cei doi vor răspunde invitaţiei, Comisia de apărare intenţionează să-i audieze miercuri, la ora 10.30.
La rândul său, deputatul PNL Mihăiţă Calimente, membru al Comisiei, a precizat că deputaţii au decis să îl cheme la audieri pe ministrul interimar de Interne, Vasile Blaga, săptămâna viitoare, pentru a da explicaţii în legătură cu trimiterea în faţa instanţei a patru ofiţeri DGIPI.
"Am decis ca, în cursul săptămânii viitoare, să fie chemat şi ministrul de Interne pentru a vedea de ce au fost trimişi în faţa instanţelor de judecată patru ofiţeri de la DGIPI, având în vedere că, în discuţiile pe care noi le-am avut acum o săptămână cu domnul Drăjneanu, am primit asigurări că nu au dispărut documente de la DGIPI şi ne-a explicat şi mecanismul - de altfel foarte complicat - prin care un document poate fi scos de acolo sau de a ajunge ca cineva să cerceteze arhiva DGIPI", a spus Calimente.
Calimente a menţionat şi motivul pentru care Comisia a hotărât să-l invite la audieri pe consilierul prezidenţial Constantin Degeratu.
"În legătură cu noile evenimente legate de stenograma care a apărut în presă (cu privire la Omar Hayssam, n.r.), s-a hotărât ca mâine (miercuri, n.r.) domnul Degeratu să fie convocat pntru a da lămuriri asupra acestei situaţii", a declarat deputatul PNL.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la 19 octombrie, la RFI, că Marian Vanghelie nu a primit dosare ale DGIPI, ci doar informaţii de la ofiţerii care "şi-au compromis statutul de ofiţeri ai MI", devenind "slugi" ale lui Marian Vanghelie", aceştia urmând să "meargă" la Parchet.
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, în septembrie, că "s-a dorit" să se puna mâna pe arhiva "Doi şi un sfert", unde e vorba de "fetiţa EBA", care "se încinge" din când în când" şi că arhiva DGIPI "este pe mâini bune".
De asemenea, Vanghelie a afirmat că, din infomaţiile pe care le deţine, la DGIPI nu ar mai exista date despre Traian Băsescu, exceptând "o bucăţică" cu Omar Hayssam, din care şeful statului "poate să aibă o problemă".
În ceea ce priveşte cazul Hayssam, ziarul "Gardianul" a publicat, în ediţia de vineri, stenograma unei discuţii care ar fi fost purtate, în septembrie 2005, de Omar Hayssam cu generalul Constantin Degeratu, consilier pe probleme de securitate la Preşedinţie. Potrivit ziarului, Hayssam spune, în discuţie, că preşedintele i-ar fi promis liberatea dacă ziariştii români răpiţi în Irak vor fi eliberaţi.
Vineri, Traian Băsescu a declarat, referindu-se la publicarea stenogramei, că "se folosesc vorbe ale unui membru PSD", infractor, împotriva preşedintelui.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Sunt sigur ca, daca matrozul securist mai prosteste lumea sa-l voteze o data, va dizolva parlamentul si va modifica si constitutia, ca sa aiba puterea absoluta si sa-si aroge dreptul la inca 2 mandate.
Pentru el, democratia e doar o vorba goala, orice ar scrie in constitutie el intrepreteaza dupa bunul plac, pentru a-si asigura intreaga putere dictatoriala pentru el si clica de lingai si mafioti care-l inconjoara.
In momentul in care slugoiul Boc a refuzat categoric oferta STS de informatizare a sectiilor de votare, prin care se evita votul multiplu si voturile introduse in urne pe numele altora, a devenit evident ca Boc si Blaga au misiune clara de la Basinescu sa fraudeze masiv alegerile si sa-l scoata presedinte cu orice pret, indiferent de vointa electoratului.
Dar matrozul disperat dupa putere uita ca romanii pot vota mai mult impotriva lui decat pot fura slugoii lui.
De asemeni, paranoicul insetat de putere uita un lucru elementar: poti prosti pe toata lumea un timp, ii poti prosti pe unii tot timpul, dar nu poti prosti pe toata lumea la nesfarsit.
Romanii au inceput sa vada ca marinarul securist e disperat dupa un singur lucru, puterea, si pentru asta e in stare sa calce si pe cadavre, si il vor debarca pe matrozul beat de putere in primul port electoral.