Boboc (PNL): Vacanţa susţinută de PSD la Senat face să nu putem ridica imunitatea senatorilor

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, liberalul Cătălin Boboc, a declarat, marţi, că instituirea unei vacanţe parlamentare a Senatului, susţinută de PSD, are drept consecinţă faptul că nu se va putea încuviinţa ridicarea imunităţii unor senatori până după prezidenţiale.

159 afișări
Imaginea articolului Boboc (PNL): Vacanţa susţinută de PSD la Senat face să nu putem ridica imunitatea senatorilor

Boboc (PNL): Vacanţa susţinută de PSD la Senat face să nu putem ridica imunitatea senatorilor (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Boboc a comentat, după şedinţa Comisiei juridice, pe tema solicitărilor făcute în cazul senatorilor PSD Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu pentru ridicarea imunităţii, precizând că instituirea unei vacanţe parlamentare va amâna o astfel de decizie până după alegeri.

"Nu vreau să mă gândesc că cei care au susţinut cel mai tare să nu mai avem activitate în plen, şi anume colegii de la PSD în primul rând, au luat în calcul şi faptul că neavând plen nişte solicitări care dacă nu au venit, urmează să vină foarte repede de la Parchetul General, şi anume pentru începerea urmăririi penale a unor alţi doi colegi senatori...prin lipsa şedinţelor de plen sigur că nu vom putea să decidem. Cu alte cuvinte, nu vom putea încuviinţa începerea urmăririi penale, ridicarea imunităţii", a suţinut Boboc.

Conducerea Senatului discutase încă de la începutul sesiunii ca în campania electorală pentru prezidenţiale, inclusiv în turul al doilea, senatorii să aibă activitate doar în teritoriu.

La începutul sesiunii, în 1 septembrie, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, declara, după şedinţa Biroului Permanent, că, în mod sigur, pe modelul adoptat în campania electorală pentru europarlamentare, senatorii vor avea activitate în teritoriu şi în campania pentru prezidenţiale, în luna octombrie şi în turul doi al scrutinului.

"Aşa cum simt eu lucrurile, în mod sigur vom face la fel (ca la alegerile europarlamentare - n.r.). Nu vacanţă, pentru că este impropriu spus vacanţă, vom avea activitate în teritoriu. Eu spun acum ce am spus şi data trecută, că, pentru noi, senatorii, activitatea e mult mai intensă în teritoriu, în campanie decât dacă am veni până la Bucureşti să stăm două zile sau trei pe la comisii", a precizat Ilie Sârbu, întrebat dacă senatorii vor lucra în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, declara, atunci, că există o dorinţă a deputaţilor puterii şi ai opoziţiei de a suspenda activitatea Camerei pe o perioadă din campania pentru prezidenţiale şi că se doreşte ca luna octombrie să fie "normală", de dezbatere a legilor.

Campania electorală pentru prezidenţiale începe vineri. Primul tur de scrutin va avea loc în 2 noiembrie, iar al doilea va fi organizat în 16 noiembrie.

Senatorii s-au certat, marţi, pe tema vacanţei pentru campania electorală, liderul grupului PDL, Dumitru Oprea, cerând suspendarea indemnizaţiilor, replica social-democratului Ilie Sârbu fiind că electoratul nu îi crede pe democrat-liberali.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a trimis ministrului Justiţiei, preşedintelui şi PE referatul DNA prin care se solicită aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul celor nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit fapte de corupţie, în cazul licenţelor Microsoft.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, marţi, că procurorul general Tiberiu Niţu, în baza dispoziţiilor articolului 109 alineatul 2 din Constituţie, a articolelor 12 şi 19 din Legea 115/1999 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: senatorul Ecaterina Andronescu - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; deputatul Valerian Vreme - pentru abuz în serviciu; senatorul Petru Șerban Mihăilescu - pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici