Boc: Guvernul menţine decizia de a-şi asuma răspunderea la termenul stabilit

Guvernul îşi menţine decizia de a-şi asuma răspunderea la termenul stabilit pentru proiectele de legi înaintate Parlamentului, pentru a evita inclusiv depăşirea datelor stabilite în acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi, implicit, pierderea finanţării din partea FMI, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc.

16 afișări
Imaginea articolului Boc: Guvernul menţine decizia de a-şi asuma răspunderea la termenul stabilit

Boc: Guvernul menţine decizia de a-şi asuma răspunderea la termenul stabilit (Imagine: Mediafax Foto)

"Eu nu am această dispoziţie, ca în continuare să merg pe mâna acelora care spun că tergiversarea, amânarea este soluţia în această ţară. Ceea ce cred eu nu mai poate fi amânat este asumarea şi data asumării. Asupra acestor aspecte cred că am decis şi lucrurile vor merge mai departe. Dialogul social va fi în permanenţă, pentru că nu se opreşte după adoptarea unei legi", a spus Boc, la postul public de televiziune.

El a amintit că, potrivit acordului cu FMI, proiectul legii de salarizare unitară trebuie adoptat până cel târziu la 31 octombrie şi a explicat că graficul de asumare a răspunderii a fost astfel stabilit încât să existe termenul necesar pentru depăşirea tuturor etapelor, precum o eventuală sesizare a Curţii Constituţionale.

Premierul a explicat totodată că o eventuală încetare a acordului cu FMI, rezultată din nerespectarea termenului de adoptare a legii, va avea efecte negative asupra economiei româneşti, inclusiv pe plan extern.

Birourile Permanente reunite ale Camerelor Parlamentului au aprobat, luni, data de 15 septembrie pentru ca prim-ministrul Emil Boc să vină în Parlament pentru asumarea răspunderii pentru proiectele de lege privind educaţia, salarizarea unitară şi reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici