Boc: Poziţia PDL e fermă, limba română e limba oficială, Constituţia se aplică nu se negociază

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, afirmă că limba oficială a statului român este limba română, că orice discuţie privind oficializarea limbii maghiare este lipsită de fundament constituţional, iar Constituţia României se aplică, nu se negociază.

Boc: Poziţia PDL e fermă, limba română e limba oficială, Constituţia se aplică nu se negociază (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Potrivit articolului 13 din Constituţie, limba oficială a statului român este limba română. Totodată conform articolul 152 din Legea Fundamentală aceasta nu poate face obiectul revizuirii Constituţiei. În consecinţă, orice discuţie cu privire la oficializarea limbii maghiare este lipsită de fundament constituţional. Partidul Democrat Liberal îşi reafirmă poziţia fermă potrivit căreia Constituţia României se aplică, nu se negociază", afirmă Boc într-un comunicat al PDL.

Reacţia lui Boc survine reuniunii de la Topliţa a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, care a dezbătut decizia declarării limbii maghiare ca limbă oficială în "aşa-zisul Ţinut Secuiesc" de către adunarea Aleşilor Locali din secuime la Sfântu Gheorghe, statutul limbii române şi probleme ale convieţuirii etnice în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

La Topliţa au fost prezenţi liderul PSD Victor Ponta, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor.

La un moment dat, discursul liderului social-democrat Victor Ponta a fost întrerupt, câţiva participanţi la adunare strigând: " Unde este Marko, unde e Băsescu? Trebuiau să fie aici". Ponta a spus că PSD nu va accepta niciodată ca în România să existe autonomie pe criterii etnice.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a adoptat, la Topliţa, un memorandum în care se arată că românii din cele trei judeţe "duc cu greu povara luptei" pentru păstrarea identităţii, iar cu paşi mărunţi, fără oprelişti, s-a ajuns la "crearea de facto a unui stat în stat" în zonă.

Documentul, care are trei pagini şi a fost adoptat, sâmbătă, la Adunarea Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasana, Harghita şi Mureş, întrunită la Topliţa, se adresează Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului, Bisericii şi societăţii civile.

"Noi, românii din Covasna, Harghita şi Mureş, pe lângă problemele cu care se confruntă toţi fraţii noştri de pe cuprinsul patriei, la peste 90 de ani de la Marea Unire, încă ducem cu greu povara luptei pentru păstrarea identităţii şi a fiinţei noastre naţionale", se arată în memorandum, menţionându-se că în aceste trei judeţe trăiesc peste 400.000 de români.

Semnatarii documentului susţin că în judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş "se produce un fenomen antieuropean de enclavizare nemaiîntâlnit în Europa".



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
BOC ,
LIMBA MAGHIARĂ ,
LIMBA ROMÂNĂ ,
CONSTITUŢIE ,
COMENTARII
  • Floriss 20 mai 2010

    Unde esti tu Maresale Antonescu sa vezi ce se intampla in tara ta? Presupun ca daca ar stii ce se intampa in tara noastra acum s-ar rasucii in mormant!

  • vasile 21 mar 2010

    Esti sigur boc de ce zici? Ai primit aprobarea sa spui asta? Si nu o mai da cu Constitutia in sus si jos ca o terfeliti cum doriti, sunteti jalnici.

  • Bok 20 mar 2010

    Remember !

    Marko Bela va scrie în continuare documentele oficiale în maghiară

    http://www.napocanews.ro/2010/03/marko-bela-va-scrie-in-continuare-documentele-oficiale-in-maghiara.html

    PD-L ÅŸi Băsescu modifică pe ÅŸest ConstituÅ£ia. Va mai fi România stat NaÅ£ional ÅŸi Unitar?

    http://www.napocanews.ro/2010/03/pd-l-si-basescu-modifica-pe-sest-constitutia-va-mai-fi-romania-stat-national-si-unitar.html

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa