Boc: Raţiunea a învins populismul, bugetarii primesc vestea bună a unei creşteri salariale cu 15%

Respingerea moţiunii de cenzură în cazul Legii salarizării reprezintă o veste bună pentru bugetari, care vor beneficia astfel de o creştere salarială cu 15% şi nu vor primi "cadoul otrăvit" al opoziţiei, care a încercat să blocheze această măsură din raţiuni populiste, a declarat premierul Emil Boc.

14 afișări
Imaginea articolului Boc: Raţiunea a învins populismul, bugetarii primesc vestea bună a unei creşteri salariale cu 15%

Boc: Raţiunea a învins populismul, bugetarii primesc vestea bună a unei creşteri salariale cu 15% (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"A câştigat raţiunea şi siguranţa pentru anul 2011 în detrimentul populismului. Vom putea avea o recuperare salarială certă, clară, previzibilă, cu acoperire în buget", a spus Boc.

El a arătat că o eventuală sesizare a Curţii Constituţionale de către opoziţie în cazul Legii salarizării reprezintă o procedură normală, dar că este convins că "raţiunea va învinge" şi procedurile de adoptare vor fi finalizate până la sfârşitul anului atât pentru acest act normativ, cât şi pentru bugetul pe anul viitor.

Moţiunea de cenzură "Legea privind salarizarea în anul 2011- ultima ţeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu-Udrea-Boc" a fost respinsă, fiind înregistrate 190 de voturi "pentru", unul "împotrivă", în condiţiile în care reprezentanţii coaliţiei au fost prezenţi, dar nu au votat.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat, la finalul şedinţei, că legea salarizăriii a fost adoptată şi că poate fi sesizată Curtea Constituţională în termenul legal.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că PSD va ataca Legea salarizării pe 2011 la Curtea Constituţională, dacă aceasta va fi adoptată prin respingerea moţiunii de cenzură.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici