LASZLO BORBELY A DEMISIONAT

Laszlo Borbely a încheiat discuţia cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, după aproximativ două ore, şi i-a înmânat acestuia demisia din postul de ministru al Mediului, în urma acuzaţiilor DNA, au declarat surse din UDMR. Întâlnirea s-a încheiat la ora 12.10, după aproximativ două ore de la sosirea ministrului la sediul Guvernului.

3894 afișări
Imaginea articolului LASZLO BORBELY A DEMISIONAT

Laszlo Borbely (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Până la această oră, reprezentanţii Executivului nu au comentat.

Surse oficiale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Laszlo Borbely i-a spus premierului Mihai Răzvan Ungureanu că este pregătit să demisioneze din postul de ministru al Mediului în urma acuzaţiilor DNA, dacă aceasta este solicitarea Guvernului, la acea oră discuţia fiind încă în derulare.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a ajuns joi dimineaţa la sediul Guvernului, pentru a discuta cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu despre acuzaţiile DNA.

El a fost convocat pentru miercuri seara de şeful Guvernului, la o discuţie pe această temă, a precizat anterior purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Surse oficiale au declarat ulterior că premierul Ungureanu a discutat, miercuri seara, la telefon cu ministrul Mediului, Laszlo Borbely, aflat încă pe aeroportul din Cluj-Napoca, cei doi convenind să se întâlnească în cursul zilei de joi pentru a discuta despre acuzaţiile DNA, având în vedere ora târzie la care ministrul va pleca din Cluj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici