Calimente: Cei de la ANI sunt "cretini care umblă cu microfoane pe ei ca să prindă ziarişti"

Deputatul PNL Mihăiţă Calimente a respins acuzaţiile care i se aduc de către ANI, precizând că angajaţii acestei instituţii sunt "cretini care umblă cu microfoane pe ei ca să prindă ziarişti".

Calimente: Cei de la ANI sunt "cretini care umblă cu microfoane pe ei ca să prindă ziarişti" (Montaj foto)

"Cine vorbeşte împotriva domnului Băsescu este sesizat la Parchet", a declarat Calimente, pentru MEDIAFAX, adăugând că tot ceea ce este scris în comunicatul ANI sunt "porcării".

"Sunt nişte cretini care umblă cu microfoane pe ei ca să prindă ziarişti. Cu aşa ceva se ocupă", a adăugat Calimente.

El a respins acategoric acuzaţiile de fals în declaraţii şi evaziune fiscală formulate de ANI. "Chiar dacă am greşit cu vreo cifră, despre ce evaziune vorbim, dacă eu nu am avut alte activităţi în afară de cea de deputat?", a spus Calimente, deputat liberal şi membru al Comisiei de apărare din Parlament.

El a mai spus, referindu-se la acuzaţiile ANI, că nu a fost niciodată avocat, soţia sa având această calitate.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut, joi, procurorilor instanţei supreme să îl cerceteze pe deputatul liberal Mihăiţă Calimente pentru un posibil fals în declaraţiile de avere, acesta declarând mai mulţi bani decât are în realitate şi omiţând să scrie că a vândut o maşină.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
CALIMENTE ANI ,
calimente ziaristi
COMENTARII
  • ted 22 ian 2010

    fals in declaratii inseamna nimic altceva decat: declaratii false, adica neadevarate! chiar si un pnl-ist sau psd-ist cu patru clase primare ar trebui sa inteleaga, pt. ca e in romana. declaratia lui e pe site si nu corespunde cu realitatea.(punct) asa ca nu va mai tot excitati alaturi de mihaita. daca nu incepem prin a recunoaste adevarul nici macar acolo unde el este tiparit, inseamna ca pierdem vremea pe aici. noapte buna!

  • rsss 22 ian 2010

    1-Tot CRETINUL(alex,@andrei, etc)se simte obligat sa arate cat e de destept si ANTI-BASESCU.
    MUCIA ;voi latrati si Presedintele Bsescu trece
    2-Numai un LIBERAL putea spune cele din articol.Partidul cu "DUBLU REPETENT" presedinte.

  • andrei sezi bland 21 ian 2010

    eu stiu ca esti mandru ca esti coleg cu analfabeta EBA si cu manelistul Prigoana.

    stiu ca esti mandru ca manelele sunt la inima conducatorului tau iubit.

    stiu ca esti mandru de turnatorii PDL prea-plecati carmaciului suprem.

    Dar ... fii amabil si nu iti arata dobitocenia in lume.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa