Călin Popescu-Tăriceanu primeşte Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler de la statul francez

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, primeşte distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare de la statul francez, ceremonia urmând să aibă loc joi la sediul Ambasadei Franţei în Bucureşti.

512 afișări
Imaginea articolului Călin Popescu-Tăriceanu primeşte Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler de la statul francez

Călin Popescu-Tăriceanu primeşte Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler de la statul francez (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Senat, Călin Popescu-Tăriceanu "a primit înalta distincţie a Republicii Franceze, Ordinul naţional al Legiunii de Onoare, în grad de Cavaler", distincţia fiind acordată pentru recunoaşterea importanţei contribuţiei acestuia "în dezvoltarea excelentelor relaţii dintre Franţa şi România, în diferitele funcţii publice pe care le-a ocupat până în prezent".

"La propunerea ministrului Afacerilor Externe şi Dezvoltării Internaţionale, prin decretul MAEP 15500-80D, preşedintele Franţei l-a nominalizat pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, în data de 15 ianuarie 2015, pentru acordarea Ordinului naţional al Legiunii de Onoare, în grad de Cavaler", se menţionează în comunicat.

Ceremonia înmânării Ordinului Legiunii de Onoare are loc la sediul Ambasadei Franţei în Bucureşti, în data de 5 martie. Alături de Călin Popescu-Tăriceanu, la ceremonia decernării distincţiei şi-au anunţat prezenţa mai multe personalităţi din mediul politic sau de afaceri din România, precizează sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici