CC: Modificările Regulamentului Camerei privind independenţii, constituţionale

Curtea Constituţională (CC) a decis că sutn constituţionale modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor privind constituirea grupului independenţilor, fiind respinsă sesizarea celor 75 de parlamentari.

18 afișări
Imaginea articolului CC: Modificările Regulamentului Camerei privind independenţii, constituţionale

CC: Modificările Regulamentului Camerei privind independenţii, constituţionale (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Curtea a stabilit că cele două modificări aduse Regulamentului nu încalcă prevederile constituţionale.

"În şedinţa din data de 17 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a luat în dezbatere sesizările de neconstituţionalitate cu privire la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.26/2010 privind modificarea şi completarea art.12 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.27/2010 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, formulate în temeiul art.146 lit.c) din Constituţie, de un număr de 75 de deputaţi, aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC şi, respectiv, de un număr de 52 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar PNL.
În urma deliberării Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi, că prevederile art.12, art.20 alin.(3), art.23 alin.(1) şi (2), art.37 partea introductivă, art.38 alin.(1), art. 41 alin.(1), art.43 alin.(1) şi art.44 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum au fost modificate prin Hotărârile nr.26 şi nr.27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputaţilor, nu contravin dispoziţiilor constituţionale", se arată în comunicatul de presă al CC.

Întreaga argumentaţie reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a înregistrat la Curtea Constituţională o sesizare privind două hotărâri adoptate de acest for legislativ prin care se modifică Regulamentul de funcţionare, anunţa liderul grupului, Călin Popescu Tăriceanu.

El preciza că, prin hotărârile respective, actuala majoritate, formată din PDL şi UDMR, modifică Regulamentul Camerei Deputaţilor în sensul statuării unui grup parlamentar al "aşa-zişilor" parlamentari independenţi, care are aceleaşi drepturi cu grupurile parlamentare ale partidelor care au participat la alegeri.

Liderul grupului PNL din Cameră a precizat că Regulamentul, până la momentul modificării lui de către PDL şi UDMR, stipula că toată configuraţia Parlamentului se bazează pe rezultatul iniţial al alegerilor parlamentare, fapt care nu mai este respectat în acest moment, după modificarea acestuia.

"Modificarea de Regulament făcută de PDL, UDMR şi grupul de dezertori sau fugari, aşa-numitul grup de independenţi, statuează cu drepturi depline grupul dezertorilor în rând cu celelalte partide care au obţinut votul cetăţenilor. În acest mod se desconsideră şi se fraudează decizia cetăţenilor exprimată prin vot, care au trimis în Parlament anumite partide, care au îndeplinit condiţiile Legii electorale, privind numărul minim de voturi şi proporţionalitatea dintre numărul de voturi şi numărul de mandate", spunea Tăriceanu.

El sublinia că grupul parlamentarilor "aşa-zişi" independenţi întregeşte, pe bază de "şantaj şi corupţie politică", majoritatea structurată în jurul PDL.

"În 20 de ani de existenţă a Parlamentului, este pentru prima oară când această regulă elementară, anume repsectul faţă de rezultatul dat de alegeri, a fost încălcată. Noi considerăm acest lucru extrem de grav, pentru că atentează la baza democraţiei", mai spunea Tăriceanu.

Camera Deputaţilor a aprobat, în 5 octombrie, în absenţa parlamentarilor PSD şi PNL, două hotărâri pentru constituirea grupului independenţilor.

Un alt proiect propus de PDL de modificare a Regulamentului Camerei, prin care se elimină obligativitatea cvorumului pentru şedinţele Biroului Permanent al acestui for legislativ, deciziile putând fi luate cu majoritatea celor prezenţi, a fost adoptat, marţi, de deputaţi, în absenţa celor de la PSD şi PNL, care au anunţat că vor sesiza CC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici