Ce avere are Klaus Iohannis, candidat la prezidenţiale pentru un nou mandat: Cinci case, un cont de 250.000 lei şi venituri din chirii - DOCUMENT

Klaus Iohannis, candidat al PNL pentru un nou mandat la Cotroceni, deţine cinci case şi un cont bancar în valoare de 250.000 lei. Totodată, şeful statului şi soţia lui au obţinut venituri în valoare de 61.658 lei prin închirierea unui imobil din Sibiu, potrivit declaraţiei de avere publicată de BEC.

2461 afișări
Imaginea articolului Ce avere are Klaus Iohannis, candidat la prezidenţiale pentru un nou mandat: Cinci case, un cont de 250.000 lei şi venituri din chirii - DOCUMENT

Astfel, potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Biroului Electoral Central, Klaus Iohannis deţine în prezent cinci imobile: Unul dobândit în 1997, prin cumpărare, de 84.60 mp, alt imobil obţinut prin cumpărare în 2001 de 253 mp, unul obţinut prin donaţie în 1992 de 377 mp. Totodată, şeful statului a cumpărat două case în 2007, de 76 mp, respectiv 64 mp.

Klaus Iohannis deţine şi un cont în bancă deschis în 1999 în valoare la zi de 250.000 lei.

Potrivit declaraţiei de avere, şeful statului a realizat un venit de la Administraţia Prezidenţială, în ultimul an fiscal încheiat, în calitate de preşedinte, de165.100 lei.

 

Ce avere are Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa

Soţia lui, Carmen Iohannis, a realizat un venit de profesor de 33.276 lei.

Preşedintele a obţinut, totodată, potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul BEC, 35.829 lei, din închirierea unui imobil din Sibiu.

Şi Carmen Iohannis a obţinut acelaşi venit, respectiv 35.829 lei, prin închirierea unui imobil.

Klaus Iohannis candidează din partea PNL pentru al doilea mandat la Cotroceni. El a depus vineri, la BEC, împreună cu PNL, peste 2.200.000 de semnături necesare înscrierii în cursa pentru prezidenţiale.

Ulterior, BEC i-a validat candidatura.

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

 

Klaus Iohannis - Declaraţie de avere by Mediafax.ro on Scribd

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici