Cezar Preda: Domnul Boc a primit ce a meritat de la domnul Vlădescu

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că premierul Emil Boc "a primit ce a meritat" de la fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, fiind "jignit de un om care a considerat că în Guvern nu e şeful lui premierul".

50 afișări
Imaginea articolului Cezar Preda: Domnul Boc a primit ce a meritat de la domnul Vlădescu

Cezar Preda: Domnul Boc a primit ce a meritat de la domnul Vlădescu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Deputatul de Buzău a susţinut că l-a atenţionat încă de acum mai bine de jumătate de an pe premier în legătură cu Sebastian Vlădescu, spunându-i că "nu se poate lucra" cu el, însă Boc a continuat să îl ţină în Guvern.

Preda a spus că dacă Sebastian Vlădescu ar fi fost mai temperat în a acorda sporuri şi prime şi dacă şi-ar fi făcut treaba la conducerea Ministerului de Finanţe nu s-ar fi ajuns la tăierea salariilor bugetarilor cu 25 de procente.

"Pot să vă spun că am fost primul care i-a spus premierului Boc, acum vreo şase-şapte luni, că nu are cum să lucreze cu el, un stil de voiajor, de plezirist, care nu o să te ducă niciodată într-o zonă a problematicii reale în ansamblu a Guvernului. El a avut o ieşire înainte de remaniere, că l-a contrazis pe Boc în ceea ce priveşte fundamentarea strategiei financiar fiscale. Domnul Boc a primit ce a meritat de la domnul Vlădescu. A fost jignit de un om care a considerat că în Guvern nu e şeful lui premierul. Dacă ministrul de Finanţe făcea ce i-au cerut premierul şi PDL, adică să nu dea stimulente, sporuri, al 13-lea salariu, nu se mai ajungea la această diminuare a salariilor cu 25%. Dacă se aducea la venitul statului nu 31 la sută, ci 33-34 la sută, nu se ajungea aici. Şi-a jignit propriul şef şi un întreg cabinet după ce a fost înlăturat. Trebuia să facă asta în interior", a declarat Cezar Preda.

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că preşedintele Traian Băsescu l-a susţinut pentru funcţia de ministru al Finanţelor, dar ceea ce nu a funcţionat a fost relaţia sa cu prim-ministrul Emil Boc.

La aceeaşi emisiune, Vlădescu a spus că, în ceea ce priveşte capacitatea primului ministru de a înţelege complexitatea şi dificultăţile economiei româneşti, există "o limită", în primul rând din cauza pregătirii acestuia, mai ales în contextul unei perioade extrem de dificile precum criza.

De asemenea, fostul ministru a afirmat că autorităţile ştiau din ianuarie despre necesitatea introducerii unor măsuri dure de austeritate, dar anunţul a fost amânat până în luna mai, întrucât o astfel de decizie este extrem de greu de asumat politic.

Ulterior, premierul Emil Boc l-a acuzat pe fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu că a inclus în bugetul pentru 2010 bani pentru al 13-lea salariu, prime şi alte stimulente fără a avertiza Guvernul, la începutul acestui an, că ulterior se va impune reducerea salariilor în sectorul bugetar.

El a afirmat că dacă primul-ministru şi Guvernul ar fi fost avertizaţi asupra acestei situaţii, salariile nu ar mai fi fost diminuate, deoarece al 13-lea salariu, primele şi stimulentele erau eliminate din timp.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici