Chiliman: Vreau să fac din PNL Bucureşti cel mai tare partid din Capitală
Preşedintele PNL Bucureşti a declarat, joi, după ce a fost ales în funcţie, că vrea să facă din PNL Bucureşti "cel mai tare partid" din Capitală, pentru câştigarea alegerilor din 2012.
Chiliman: Vreau să fac din PNL Bucureşti cel mai tare partid din Capitală (Imagine: Adrian Neagoe/Mediafax Foto)
"În primul rând vreau să le mulţumesc celor care m-au ales. Le cer însă tuturor să facem o echipă în continuare pentru că Bucureştiul are nevoie de soluţii liberale pentru rezolvarea problemelor pe care le are după atâta vreme şi care, din păcate, după atâtea mandate după 1989 de primar general şi atâţia primari generali au rămas nerezolvate", a spus Chiliman.
Potrivit acestuia, liberalii sunt singurii care pot să ofere Bucureştiului în momentul de faţă mai multă economie şi mai puţină birocraţie.
"Noi suntem singurii care putem să oferim bucureştenilor mai puţină politică şi mai multă administraţie. Noi suntem singurii care putem să le oferim bucureştenilor mai multe servicii de calitate la preţuri cât mai mici şi cred că tot aşa suntem singurii care putem să le oferim mai multă libertate şi mai puţină fiscalitate", a spus Chiliman.
"Este motivul pentru care le cer tuturor colegilor să continuăm din acest moment munca pentru organizare, pentru crearea acestui program în aşa fel încât cât mai repede să putem să le oferim bucureştenilor un proiect coerent din criza în care se află astăzi oraşul. Să nu uităm că Bucureştiul are probleme enorme privind traficul, lipsa locurilor de parcare, lipsa spaţiilor verzi", a mai spus el.
Potrivit acestuia, PDL nu a făcut decât să adâncească criza în care se află Capitala.
"Noi considerăm că soluţiile oferite de cei din stânga cât şi de partidul populist, fără identitate, care este PD-ul …deci noi considerăm că ce au făcut ei până acuma nu a fost decât să adâncească criza şi situaţia grea în care se află Bucureştiul", a mai spus Chiliman.
El a menţionat că vrea să facă astfel încât liberalii să devină primul partid din Bucureşti.
"La ora actuală PNL în Bucureşti este umăr la umăr cu PD şi scopul pe care îl am eu la ora actuală este să fac din PNL Bucureşti primul partid, cel mai tare partid din Bucureşti în aşa fel încât să putem obţine atât Primăria Generală cât şi cât mai multe din primăriile de sector în anul 2012", a mai spus Chiliman.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a câştigat, joi seară, şefia PNL Bucureşti, la Conferinţa organizaţiei PNL din Capitală, cu 410 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cristian Banu, a primit 176 de voturi.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





DAR DIN POLITIA COMUNITARA DE CE NU DORITI SA FACETI CEAMAI TARE POLITIE, OPERAND SCHIMBARI LA VARF, CA DE PILDA, DIR. GEN. BALAN CARE ISI PLIMBA AMANTA DE LA CONTABILITATE, PE BANII PUBLICI IN TIMP CE AGENTILOR, NU LE-A FOST DATA UNIFORMA DE DOI ANI, CA DEH, TOT DL. BALAN SE OCUPA DE LICITATII,CONTRACTE SI TOT CE POATE FI MASLUIT IN INSTITUTIE
Vise, vise, visatorule!!! PNL -ul este lacheul PSD-ului, alta prestanta nu are.
Orban a declarat clar la RealitateaTv, ca scopul sau este caderea guvernului, desi este suficient de destept ca sa-si dea seama ca prabusirea guvernului nu poate fi suportata de economia Romaniei. Singurul cinstit, serios si responsabil dintre Orban, Antonescu si Catarama este Catarama.