Cîţu, atac la Orban: E puţin bizar că preşedintele PNL pare cel mai mare susţinător al acestei moţiuni

Este cel puţin bizar că preşedintele Partidului Naţional Liberal pare că cel mai mare susţinător al acestei moţiuni în această perioadă, spune Florin Cîţu, după ce Ludovic Orban a convocat Parlamentul pentru citirea moţiunii de cenzură depusă de USR şi AUR.

334 afișări
Imaginea articolului Cîţu, atac la Orban: E puţin bizar că preşedintele PNL pare cel mai mare susţinător al acestei moţiuni

Cîţu, atac la Orban: E puţin bizar că preşedintele PNL pare cel mai mare susţinător al acestei moţiuni

„Pe mine mă interesează să fie respectat Regulamentul Parlamentului României. În acelaşi timp, este cel puţin bizar că preşedintele Partidului Naţional Liberal pare că este cel mai interesat sau cel mai mare susţinător al acestei moţiuni în această perioadă, pentru că, până la urmă, nu ştiu nici eu, nici domnia sa, nimeni nu ştie ce e constituţional sau nu, adică avem opinii, dar singurii care sunt mandataţi să ne spună dacă un demers este constituţional sau nu sunt cei de la Curtea Constituţională. Le recomand să aştepte decizia Curţii Constituţionale şi, după aceea, le recomand să meargă mai departe”, a spus, la Antena 3, Florin Cîţu.

Joi a fost convocat plenul reunit al Parlamentului pentru citirea moţiunii de cenzură.

Orban spune miercuri că, în conformitate cu Constituţia, cu legile, cu regulamentele în vigoare, parlamentarii sunt cei care au obligaţia în primul rând să respecte Constituţia, regulamentele şi să acţioneze în interesul public.

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională a României în privinţa moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privinţa semnăturilor şi a înştiinţării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici