Cluj: Traian Băsescu, aşteptat la dezbaterea Fundaţiei Mişcarea Populară

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, duminică, la Cluj-Napoca, la dezbaterea despre statul de drept organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, la care vor mai participa, printre alţii, fostul premier Emil Boc şi deputatul Elena Udrea, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice locale.

665 afișări
Imaginea articolului Cluj: Traian Băsescu, aşteptat la dezbaterea Fundaţiei Mişcarea Populară

Traian Băsescu (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Surse politice locale au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că Traian Băsescu este aşteptat, duminică, la dezbaterea intitulată "Statul de drept între modelul european şi realitatea din România" care va fi organizată de Fundaţia Mişcarea Populară la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

La manifestare vor participa membrii fondatori ai Fundaţiei "Mişcarea Populară", lideri ai Partidului Mişcarea Populară, fostul premier Emil Boc, deputatul Elena Udrea, europarlamentarul Cristian Preda, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu.

Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, că va participa la dezbaterea organizată duminică de Fundaţia "Mişcarea Populară" în calitate de conferenţiar universitar la UBB şi că nu a fost invitat să intre în fundaţie, astfel că nu are unde să meargă, iar dacă i se va înainta o astfel de invitaţie "va vedea".

"Nu m-a întrebat nimeni şi nu m-a invitat nimeni, nici într-o parte, nici în alta. Nu m-au contactat pe marginea acestui subiect. Nu am primit invitaţie aşa că unde să mă duc, dacă nu am fost invitat?", a afirmat Emil Boc, întrebat dacă se va înscrie în Fundaţia Mişcarea Populară.

Deputatul Elena Udrea a declarat, miercuri, că Emil Boc este un partener al preşedintelui României şi că, indiferent unde va fi fostul premier PDL, sprijinul acestuia pentru ceea ce-şi propune Mişcarea Populară va exista.

"Dacă domnul Emil Boc ne va susţine sau nu, asta o va spune chiar dânsul. Domnul Emil Boc este un partener al preşedintelui României, în tot efortul acesta pe care l-au făcut cei doi în ultimii ani de a reforma România, domenii importante din România şi, de asemenea, un partener al preşedintelui şi al celor care vor să continue toată lupta pentru ţara aceasta şi viziune a lui Traian Băsescu şi după ce Traian Băsescu nu va mai fi la Cotroceni", a precizat Elena Udrea într-o conferinţă de presă.

Surse politice declarau, luni, pentru MEDIAFAX că cei mai importanţi primari ai PDL ar urma să se alăture Mişcării Populare, discuţiile cu aceştia purtându-se în aceste zile. Este vorba despre primarul municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, primarul muncipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Acestora li se adaugă primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Acesta declara, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că este membru în Fundaţia "Mişcarea Populară" încă din vara anului trecut, dar că nu părăseşte PDL pentru a nu-şi pierde mandatul. Falcă a fost rezervat în a-şi declara public sprijinul pentru PMP, spunând că ştie să facă diferenţa între activitatea sa în fundaţie şi responsabilitatea pe care o are în calitate de preşedinte al PDL Arad.

De altfel, nici ceilalţi primari care ar putea sprijini Mişcarea Populară nu vor părăsi PDL, pentru a nu îşi pierde mandatele de edili. De aceea, discuţiile care se poartă cu aceştia sunt pentru înscrierea lor în fundaţie.

Ulterior, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat că nu s-a pus nicio secundă problema plecării sale din PDL, el precizând că nu a fost prezent la reuniunea de la Braşov deoarece nu se afla în ţară, dar dacă ştia că va curge atâta cerneală, venea la şedinţă, să stea frumos la prezidiu.

Primarul Clujului, Emil Boc, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, au lipsit sâmbătă de la reuniunea Colegiului Director lărgit al PDL, care a avut loc la Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici