COMENTARIU Marius Oprea | Liberalii au o alegere grea: între partid şi preşedinte

Cîţu e un personaj interşanjabil şi ascultător. Sau, mai pe româneşte spus, fără coloană vertebrală. Unde-l pui, acolo stă. Iohannis mizează pe el, pentru că-l poate înlocui şi poate să preia şefia partidului, după ce nu va mai fi preşedinte (dacă nu pleacă la Bruxelles). Cu Orban ar fi mai greu. Astfel, alegerile din toamnă nu vor fi între Cîţu şi Orban. Liberalii trebuie să aleagă de fapt între Cotroceni (via Palatul Victoriei) şi actualul lor preşedinte.

1166 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea | Liberalii au o alegere grea: între partid şi preşedinte

COMENTARIU Marius Oprea | Liberalii au o alegere grea: între partid şi preşedinte

Pe termen mediu şi lung, un partid liberal condus de Cîţu ar fi, în practica politică un alt USR-PLUS (formal, doctrina ar rămîne aceeaşi), ar putea să şi fuzioneze la un moment dat. Mai ales cu Iohannis în umbra lui, care-l va şi conduce efectiv, după ce nu va mai fi preşedinte. E un om care nu mai poate, dacă nu e la butoane. În aceiaşi termeni, dacă partidul optează la alegerile interne pentru un PNL condus de Orban, ar putea să cîştige sau să piardă tot. Aici, depinde şi de modul în care Iohannis, cu ”guvernul lui” şi ”instituţiile de forţă” la subsoară, va reacţiona la înfrîngere. În mod formal, deşi la guvernare, un PNL-Orban cu premier Cîţu va fi practic în opoziţie.

Avantajul lui Orban nu e dat atît de ”situaţia din teritoriu”, ci de faptul că, vrînd-nevrînd, guvernarea erodează şi, dincolo de avantajele de a avea ”pîinea şi cuţitul” în mînă, Cîţu are marele neajuns că, oricît de ascuţit ar fi cuţitul, pîinea nu o să ajungă la toţi. Va fi nevoit, pentru banii primiţi de la Bruxelles, să ia măsuri impopulare. Inflaţia, preţurile vor creşte, dar nu se vor mări salariile. Mai important decît toate şi deja inevitabil, va trebui să anunţe, în ceea ce se numeşte eufemistic ”reforma sistemului de pensii”, creşterea vîrstei de pensionare, la 65 de ani pentru femei şi 70 pentru bărbaţi. Poate nu asta va fi limita (se zvoneşte ce-i mai rău, pentru a se oficializa un rău mai mic), dar oricum va creşte cu 2-3 ani.

Instinctiv, liberalii vechi simt că nu va fi bine cu un Cîţu, care prea le cîntă în strună atît melomanului de la Cotroceni, cît şi colegilor de lăutărie guvernamentală de la USR-PLUS. De preferat e întodeauna mai degrabă răul mai mic, cunoscut, familiar, decît incertidinea unui Jolly Joker, fără trecut politic care să-l legitimeze – ceea ce-l indică a fi un ”produs de laborator”.

Ambii competitori au anunţat, fireşte, că nu vor trece nici ei, nici susţinătorii lor la ”atacuri publice”. După părerea mea, asta e mai degrabă un semnal al începerii lor. Un bun exemplu e de pildă ce se întîmplă la Satu Mare.

Imediat după ce deputatul Adrian Cozma a apărut pe treptele sediului PNL alături de Cîţu, a apărut în mediul public o scrisoare, în care trei sferturi din membrii filialei cer destituirea lui, din funcţia de interimar la conducerea lor. Probabil Orban va da curs cererii. Liberalii sătmăreni spun despre Cozma că e o ”persoană conflictuală”, că a impus în funcţii publice oameni ”pe pile”, precum pe finul său drept vicepreşedinte de Consiliu Judeţean (fără fişa postului de 6 luni, pentru că nu are comeptenţele necesare), consilieri judeţeni puşi pe listă deşi abia erau veniţi în partid, că a numit  persoane  certate cu legea, fără pregătire, ori cel puţin cu o onorabilitate discutabilă, în funcţii de conducere a deconcentratelor (”un fost jucător de alba-neagra, o persoană urmărită penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă, iar la instituţia Prefectului o domnişoară din lumea mondenă”). Singurul criteriu al lui Cozma, ca şi mai sus de el, e ca numiţii să-i mănînce din palmă.

Şi asemenea ”scrisori” vor mai veni, în diferite forme. Toate numirile făcute de guvernul Cîţu, chiar dacă au fost făcute că aşa a cerut partidul condus de Orban, vor fi decontate în defavoarea premierului. Mai cred că lucrurile de acest gen vor ajune departe. Şi dacă l-ar fi numit pe Einstein la Măgurele, chiar şi împotriva acestuia s-ar găsi cîte ceva, o ”scrisorică”, un cancan, dacă s-ar arăta public de partea premierului şi nu a lui Orban.

Preşedintele în tandem cu premierul, ca şi mulţi din tabăra lor, cocoţaţi în turnul lor de fildeş şi demult îmbătaţi de putere (Cîţu, de la prima înghiţitură) nu înţeleg două realităţi, de care primul s-a desprins de mult şi al doilea n-a avut contact cu ele niciodată pînă de curînd. Să ai puterea, pîinea şi cuţitul, creează marele dezavantaj de a-i nemulţumi pe cei excluşi de la împărţeală. Şi, al doilea, deloc de neglijat, e că Orban e ”deşcă bătrînă” în partid. Ştie ce feluri de mîncare preferă liberalii, chiar şi fără pîine şi e plin de cicatrici din luptele interne, fără a se fi dat bătut vreodată. Nu o va face nici acum, chiar dacă Florin Cîţu ar ieşi pe treptele sediului din Modrogan alături de Mama Omida.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici