COMENTARIU Marius Oprea | Pronostic: USR-PLUS acceptă orice compromis. ”Cîinele nu pleacă de la măcelărie”

2837 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea | Pronostic: USR-PLUS acceptă orice compromis. ”Cîinele nu pleacă de la măcelărie”

COMENTARIU Marius Oprea | Pronostic: USR-PLUS acceptă orice compromis. ”Cîinele nu pleacă de la măcelărie”

USR-PLUS arată ca o alianţă (de fapt, se comportă deja ca un partid – de mai multă vreme, numai conducerea e una bicefală) lipsită de maturitate, dar plină de entuziasm demagogic. Sînt precum studenţii trimişi în anii ’70 în lumea rurală a Chinei, să predea ”Cărticica Roşie” a lui Mao.

Aceşti tineri zişi politicieni nu au decît determinare, împinsă pînă la fanatism, în credinţa că ei sînt singurii deştepţi şi competenţi, iar restul, proşti şi lipsiţi de viziune. Corupţi, mărginiţi, reacţionari şi în eternă opoziţie cu ei, cei puri, cei care deţin adevărul absolut, scris acolo, în cărticică – în care tovarăşul Mao arată, între altele: ”principalul nu constă în a înţelege legile lumii obiective spre a putea explica lumea, ci în a schimba lumea, în a folosi cunoaşterea legilor obiective pentru a transforma în mod activ lumea”.

Spre deosebire de studenţii maoişti, care aveau la îndemînă beţe şi, la nevoie, chiar miliţia în ajutor pentru a aplica ”reforma culturală” a tovarăşului Mao, în aşa fel încît fiecare să-şi însuşească acele idei şi valori cu care să ”schimbe lumea”, USR-PLUS se pot ajuta de susţinerea activă şi agresivă unei armate tăcute de postaci pe internet, care s-au dezobişnuit deja să mai iasă în stradă – acum nici ei, nici oamenii lor nu mai ies, că sînt ”la manete”. Strada e oricum ocupată de fraierii de la AUR.

La guvernare, tinerii din USR-PLUS s-au trezit brusc singuri, în birouri luxoase, cu secretare (pe care şi le-au putut alege, sau aduce ei înşişi), cu oameni care vin la ei cu tot felul de probleme. Şi vă asigur, din proprie experienţă, că dintr-o sută de oameni care-ţi intră în birou într-o zi, cel mult treizeci au strictă legătură cu ceea ce eşti pus să faci. Că aşa se întîmplă la Palatul Victoria: e în spiritul locului.

Cum să mai stîrpeşti corupţia, cînd trebuie să-ţi ajuţi prietenul de la partid, care fără un telefon de la guvern pierde contractul? Ei bine, asta deja e ”corupţia” împotriva căreia spuneai că vei lupta. Aici sînt legile despre care Cîţu spunea că se ocupă USR-PLUS şi doar o mică parte din ele sînt pentru binele comun, pe care trebuie să-l facă guvernul.

Canibalizarea rapidă a alianţei USR-PLUS s-a produs în numai patru luni de guvernare. Lipsiţi de ”cunoaşterea legilor obiective” din politică, unde nu poţi să guvernezi cu principii şi lozinci, plini de sine şi incapabili şi de gestul de a da un pahar cu apă unuia care nu e de-ai tăi, ci de la liberali, iar dacă e de la PSD i-ar da, dacă ar putea pune ceva în ea, într-un cuvînt, singuri şi fără niciun ajutor ori expertiză, s-au trezit brusc că trebuie să conducă, să coordoneze nu o organizaţie non-profit, cu scop caritabil, ci un întreg sistem, extrem de complex, cu multiple încrengături şi interese: un MINISTER.

USR-PLUS nu se descurcă la guvernare pentru că nu are ştiinţa necesară. Ei nu sînt obişnuiţi să lucreze în echipă. Ei nu ştiu că, la un bun politician, nu trebuie să existe orgoliu – care e un adevărat balast, într-o carieră politică. În politică trebuie să dai mîna cu toţi, chiar să le zîmbeşti, cine ştie cînd ai nevoie de ei. Cei de la USR-PLUS sînt elita: lor nu le ajunge nimeni, nici cu prăjina la nas. Pe de o parte. Pe de alta, chiar şi ei între ei au probleme majore de colaborare, în echipă. Ei sunt solişti, nu corişti, aşa cum, îndeobşte se face politica.

Să guvernezi nu e o joacă. Ai pe umerii tăi greutatea unei ţări, ori în condiţiile acestea să mai te şi ocupi de jocuri de glezne şi de imaginea de divă înseamnă sinucidere curată. Cînd trebuie să gestionezi probleme precum pandemia, situaţia greu de depăşit a unui spital care ia foc, a altuia în care nu mai merg ventilatoarele sau aplicarea greu de acceptat a unui ordin prin care cei de la ISU se apucă să scoată pacienţi noaptea, în stradă, e curată nebunie să comunici doar pe facebook, şi atunci să stai să cauţi vinovaţi peste tot, în loc să-ţi asumi responsabilitatea unui gest crud, dar măcat ferm. Şi dacă reuşeşti să-ţi mai pui în cap şi serviciile şi armata, acuzîndu-le că sînt ”stat paralel” care se vaccinează ”peste rînd”,  continuînd să ”#rezişti” totuşi patru luni la ministerul sănătăţii cu o asemenea prestaţie, asta abia e, într-adevăr, o performanţă.

Toate acestea m-au convins, USR-PLUS nu s-a maturizat destul pentru a guverna, ar trebui să plece şi să-şi facă un guvern virtual, pe facebook. Dar nu vor pleca, vor accepta ce li se oferă. Abia ce şi-au adus o armată întreagă în diverse funcţii, la stat: din cei 14.000 de noi bugetari angajaţi, mai mult de o treime sînt foştii ”haştagişti” care acum conduc descentralizate, prefecturi, sînt prin consilii de administraţie. Nu vor pleca pentru că, după cum spunea mama – şi în adevărurile mamei cred! – ”cîinele nu pleacă niciodată de la măcelărie, cît 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici