Comisia Udrea solicită sesizarea BNR în privinţa rescadenţării creditului de la BRD al ministrului

Comisia Udrea solicită Camerei Deputaţilor să aprobe sesizarea Băncii Naţionale a României în vederea cercetării legalităţii acordării rescadenţării creditului de la BRD Société Générale al ministrului Turismului, Elena Udrea.

Directorul general al BRD, Patrick Gelin (s), şi directorul juridic al BRD, Mihai Selegean, la audierile de la Comisia Udrea (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Potrivit deputatului PNL Ludovic Orban, Comisia solicită Camerei Deputaţilor să aprobe sesizarea Băncii Naţionale a României în vederea cercetării legalităţii acordării rescadenţării şi a stabilirii datei la care s-a luat decizia de rescadenţare a creditului de la BRD Société Générale al ministrului Turismului, Elena Udrea.

Potrivit declaraţiei de avere depuse în luna iunie de către ministrul Turismului, Elena Udrea, aceasta a convenit cu BRD amânarea cu un an, pentru 2010, a scadenţei pentru rambursarea unui credit de 3.297.000 euro contractat în 2007.

"Am cerut rescadenţarea creditului. Am întreprins acest demers deoarece în contextul economic actual nu sunt sigură ca aş fi putut rambursa împrumutul în condiţiile stabilite iniţial", declara atunci Elena Udrea.

Ea a menţionat că a angajat creditul pentru cumpărarea unui teren şi că intenţiona să ramburseze împrumutul tot din investiţii imobiliare.

"Am prelungit termenul în speranţa că vom depăşi perioada de criză în domeniul imobiliar şi că îmi voi putea rambursa creditul din profitul investiţiilor pe care le-am făcut cu respectivii bani", a mai spus ministrul Turismului.

Ulterior, presa a susţinut că există o legătură între rescadenţarea împrumutului Elenei Udrea şi contractul privind promovarea imaginii României, încheiat de Ministerul Turismului cu BRD.

Directorul general al BRD, Patrick Gelin, a declarat, pe 27 august, că nu există nicio legătură între relaţia contractuală pe care banca o are cu persoana fizică Elena Udrea şi contractul juridic încheiat cu instituţia Ministerului Turismului.

Precizarea a fost făcută la solicitarea deputatului PSD Dumitru Chiriţă, care a dorit să ştie dacă există vreo legătură între reeşalonarea împrumutului ministrului Elena Udrea la BRD-Societe General şi contractul încheiat de bancă cu Ministerul Turismului, pentru promovarea imaginii României.

"Răspunsul meu este simplu, nu vă pot spune nimic despre o relaţie comercială cu un client al băncii", a spus Patrick Gelin, potrivit traducerii realizate de directorul juridic al BRD, Mihai Selegean.

Directorul general al BRD a spus că, având în vedere cota de piaţă a băncii, nu este neobişnuit ca o parte din clienţi să fie persoane publice, iar o cerere de reeşalonare nu este ceva neobişnuit, în condiţiile în care BRD face mii de asemenea reeşalonări pe an.

La insistenţele deputatului PSD, care a dorit să i se răspundă cu "da" sau "nu" dacă există o astfel de legătură, directorul general al BRD a spus că nu există nicio legătură între relaţiile comerciale bancare ale BRD cu clienţii săi, persoane fizice şi celelalte relaţii comerciale, cu clienţi persoane juridice.

El a adăugat că între BRD şi Elena Udrea există un contract bancar cu o persoană fizică, Elena Udrea, iar contractul cu Ministerul Turismului este semnat cu o persoană juridică.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
UDREA ,
BNR ,
BRD
COMENTARII
  • @fane 24 sep 2009

    Exista dovezi ca B.R.D. nu avea exclusivitatea folosirii imaginii celor trei. Asta a fost o minciuna! Mai exista dovezi ca la Ministerul Turismului nu exista stat de functiuni, fise ale posturilor s.a.m.d. Deci nu se stia cine ce responsabilitati are. Exista contracte care au o singura semnatura - cea a ministrului Udrea. D-na este avocat! Cum de a putut face astfel de greseli? Ea nu intelege sa aplice legea despre care spune ca a studiat-o bine! Tot ce a declarat la televizor s-a dovedit ca este fals! Spunea ca B.R.D. a facut clipul gratuit. Fals! B.R.D. a facut clipul, iar sigla B.R.D. trebuia sa apara in toate clipurile (asa scrie in contractul incredintat direct, nu prin licitatie!). Deci B.R.D isi facea reclama pe banii ministerului. De aici si suspiciunea in legatira cu creditul doamnei Udrea!

  • fane 24 sep 2009

    Organ asta e un penibil si jumatate.... pai BRD avea exclusivitate in ceea ce priveste folosirea imaginii Nadiei Comaneci, a lui Ilie Nastase si Gheorghe Hagi, deci pentru ca cei trei sunt cei mai cunoscuti romani pentru ai folosi in publicitate normal ca nu puteau evita BRD iar ce face Organ se numeste abuz si incalcarea drepturilor unei persoane fizice pentru ca Udrea cand a facut imprumutul nu era ministru iar reesalonarea este strict o problema personala, a daca Organ are dovezi ca a fost altceva sa le aduca altfel Organ e un mic dicatator in miniatura care loveste copii cu masina pe trecerea de pietoni si apoi le cumpara tacerea.....

  • @rita veverita 23.09.2009 20:48 24 sep 2009

    hai syk teer si marsh la ghinda cel ce te auto denumesti mamifer cu plete

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa