Controverse în PNL pe tema susţinerii lui Dâncu - Blaga i-a luat apărarea, după ce Stolojan a criticat prezenţa acestuia în guvern: "Lumea se mai îndreaptă"

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, după BP al PNL, că partidul îi acordă credit lui Vasile Dâncu, desemnat pentru postul de ministru al Dezvoltării Regionale, pentru că "lumea se mai îndreaptă", el răspunzând astfel nemulţumirilor exprimate de colegul său Theodor Stolojan.

2537 afișări
Imaginea articolului Controverse în PNL pe tema susţinerii lui Dâncu - Blaga i-a luat apărarea, după ce Stolojan a criticat prezenţa acestuia în guvern: "Lumea se mai îndreaptă"

Blaga i-a luat apărarea lui Dâncu, după ce Stolojan a criticat prezenţa acestuia în guvern: "Lumea se mai îndreaptă" (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

"În perioada 2001-2004 domnul Dâncu avea o funcţie importantă în Guvernul Năstase, se ocupa chiar de informarea cetăţenilor, ba chiar (europarlamentarul Theodor Stolojan –n.r.) ne-a comunicat un moment în care cei doi co-preşedinţi ai alianţei de atunci ( Alianţa Dreptate şi Adevăr- PNL-PD condusă de Theodor Stolojan şi Traian Băsescu-n.r.) au fost invitaţi la TVR şi Stelian Tănase care îi invitase a zburat după câteva zile. S-au întamplat lucrurile acestea, colegii noştri o să spună lucrurile acestea”, a răspuns Blaga, întrebat cum comentează faptul că Stolojan a criticat susţinerea oferită de PNL unui Guvern din care face parte Vasile Dâncu.

Blaga a afirmat că PNL "îi dă credit" lui Vasile Dâncu, în pofida trecutului. "Noi sperăm că toată lumea, îi dăm credit, se îndreaptă. Sperăm că toate declaraţiile sunt valabile. De aceea îl şi sprijinim pe domnul Cioloş", a conchis copreşedintele PNL.

Vasile Dâncu va fi audiat, luni, în Parlament, de Comisia pentru administraţie publică, şi organizarea teritoriului, în intervalul 18:00 –19:00.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici