Deputat PSD, cercetat în dosarul în care Radu Mazăre este anchetat pentru abuz în serviciu

Deputatul PSD de Constanţa Radu Babuş, fost director al Regiei Domeniului Public Constanţa, este cercetat de procurorii DNA pentru că a stabilit cu intenţie o valoare mai mică a unor bunuri scoase la vânzare de instituţie, dosarul fiind cel în care Radu Mazăre este anchetat pentru abuz în serviciu.

404 afișări
Imaginea articolului Deputat PSD, cercetat în dosarul în care Radu Mazăre este anchetat pentru abuz în serviciu

Radu Mazăre (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

Potrivit DNA, Radu Babuş, la data faptelor director general al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa, în prezent deputat în Parlamentul României, este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora.

De asemenea, anchetatorii au extins cercetările pe numele primarului Radu Mazăre pentru aceeaşi infracţiune, ca şi în cazul deputatului Babuş.

Mai mult, s-a dispus urmărirea penală şi faţă de Sorina Gina Hortolomei Moscu, reprezentant al societăţilor comerciale Mehmetoglu SRL, Bulevard SA şi Millenium Global Development SA, la data comiterii faptelor, pentru spălare de bani, anchetatorii declanşând urmărirea penală şi în cazul acestor trei firme.

Potrivit ordonanţei de extindere a urmăririi penale, în 28 februarie 2007, în calitate de primar al Constanţei, Radu Mazăre a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 de metri pătraţi de teren, situată în staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de Sorina Gina Moscu Hortolomei.

"Suspectul Babuş Radu, în calitate de director general al RAEDPP Constanţa, la data de 31 mai 2007, a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă totală de teren de 502,81 metri pătraţi, situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a mai multor parcele de teren", arată procurorii în ordonanţa de extindere a urmăririi penale.

Terenurile respective au fost cumpărate de SC Mehmetoglu SRL, iar ulterior au fost dobândite, succesiv, de societăţile comerciale SC Bulevard SA şi de SC Millenium Global Development SA.

Tranzacţiile terenurilor totalizând 502,81 metri pătraţi s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind ascunsă provenienţa ilicită a acestor terenuri.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost, joi, la DNA Constanţa, pentru a fi anunţat că s-au extins cercetările în dosarul retrocedărilor de terenuri în care edilul a fost trimis în judecată, alături de alte 36 de persoane, pentru abuz în serviciu.

Mazăre s-a prezentat la sediul DNA Constanţa, unde a stat aproximativ 15 minute.

La ieşire, el a declarat că este vorba despre extinderea cercetărilor în dosarul privind restituirea unor suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, mai exact despre terenul aflat sub cazinoul din staţiunea Mamaia.

"M-au chemat pentru terenul de sub Cazinoul din Mamaia. L-am vândut şi acum este al proprietarului. Şi aşa ne dă în judecată proprietarul, că după ce a dat bani pe el în 2007, în 2011 au pus Cazinoul pe lista de monumente şi nu-l mai lasă să construiască. A dat un milion şi ceva de euro pe jumătate din teren. Pe cealaltă jumătate a mai dat unul un milion de euro. Acum să dăm şi banii înapoi, mă cercetează şi procurorii şi tot aşa. (...) Mă cercetează din 2005, nimic nou", a spus edilul.

Radu Mazăre a adăugat că, de fapt, procurorii anticorupţie l-au chemat din cauza declaraţiilor făcute în urmă cu două zile, împotriva "căţelelor de la DNA" care vor să-l aducă în ţară pe Nicușor Constantinescu, deşi acesta este bolnav.

"De câte ori am dat declaraţii de presă despre DNA, la vârf, după o săptămână, pac, m-au chemat! Eram sigur că dacă le fac căţele pe ălea, că vor să-l aducă pe Nicuşor aicea să-l omoare, mă cheamă la DNA. Şi m-au chemat după câteva zile. Fiecare cu ce arme are", a mai spus primarul Constanţei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici