Dragnea: Varianta cu 300 de aleşi e una pe care am agreat-o

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că a agreat întotdeauna varianta ca Legislativul să aibă un număr de 300 de parlamentari plus minorităţi, iar aceştia să fie aleşi prin vot uninominal direct, referindu-se la afirmaţiile lui Traian Băsescu legate de aplicarea referendumului din 2009.

4917 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Varianta cu 300 de aleşi e una pe care am agreat-o

Dragnea: Varianta cu 300 de aleşi e una pe care am agreat-o şi alegere prin vot uninominal direct

„N-am de gând să îi dau o replică fostului preşedinte, dare eu nu am rezerve în varianta cu 300 de parlamentari, ba dimpotrivă. Eu am vorbit cu oameni din mai multe ţări şi mi-au spus că bicameralismul este mult mai eficient într-o democraţie. Eu aş susţine ca parlamentarii să fie aleşi prin vot uninominal direct. Va trebui să discutăm de ideea cu 300 de parlamentari cu minorităţile e o variantă pe care eu am agreat-o. În aceste condiţii putem să vorbim despre faptul că vom discuta despre asta, în actuala legislatură. Vom mai discuta”, a declarat, luni, liderul PSD, Liviu Dragnea, la Parlament.

Fostul şef al statului, Traian Băsescu i-a îndemnat pe cei care cereau acest lucru să pună în aplicare referendumul care reduce la 300 numărul parlamentari.

„300. Preşedintele Iohannis a ales corect, punând în aplicare decizia CCR şi a revocat-o pe Laura Codruţa Kovesi. Este acum de văzut dacă cei care îi cereau imperativ Preşedintelui Iohannis să respecte decizia CCR, sunt la rându-le dispuşi să pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor. Hai băieţi, puţin curaj. 300”, a scris pe pagina sa de Facebook Traian Băsescu.

Acesta a revenit cu un post-scriptum - „România nu are în momentul de faţă mai mult de 300 de politicieni care să poată exercita cu competenţă funcţia de parlamentar”.

La referendumul organizat în anul 2009, 77,78% dintre alegători s-au pronunţat în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, prezenţa fiind de 50,95%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici