Video EXCLUSIV - Corina Creţu: Când Severin era şeful PSD în PE, erau probleme cu bugetul nostru, gestionat de el
Vicepreşedintele PSD Corina Creţu a declarat, joi, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că, atunci când Adrian Severin era şeful delegaţiei PSD în PE, erau probleme legate de netransparenţa bugetului acesteia, care era gestionat personal de Severin, fără trezorier.
"Noi am mai avut probleme în delegaţie, le-am ridicat la momentul respectiv în interiorul partidului, în interiorul grupului, în legătură cu gestionarea bugetului nostru. Deci, aveam semnale că (Adrian Severin - n.r.) ar vrea să ia din toate părţile", afirmă europarlamentarul Corina Creţu în interviu.
Ea precizează că eurodeputaţii PSD au ridicat de mai multe ori problema bugetului lor.
"Dar noi eram priviţi ca nişte oameni..., adică cum să te pui cu un om ca Adrian Severin şi să îl suspicionezi. Noi eram văzuţi ca nebuni. Dar nu am nicio satisfacţie legată de faptul că aşa s-a terminat conflictul nostru cu domnul Severin, că nu mi-aş fi dorit să se termine aşa. Şi de aceea nici n-am vrut să ies public, pentru că am fost printre cei care au ridicat încă din mandatul trecut aceste probleme", adaugă Creţu.
Corina Creţu explică faptul că erau probleme "legate de netransparenţa bugetului" delegaţiei PSD din PE, "care a fost gestionat personal de Adrian Severin, atât timp cât a fost şeful grupului".
"A fost singura delegaţie română care, de pildă, nu a avut trezorier. Pentru trei ani de zile nu a avut trezorier. (...) Oricum, s-a făcut ordine, tocmai pentru că am ridicat această problemă în grupul socialist. Dar noi eram partea blamată din delegaţia română. Din păcate, el a venit acolo cu ideea de a intra într-un război cu noi, ne-a dispreţuit foarte tare, ne-a vorbit şi ne-a făcut foarte mult rău. Dar, aşa cum am spus, n-am nicio satisfacţie că s-a terminat aşa", mai declară Creţu.
Vicepreşedintele PSD menţionează că este vorba despre bugetul grupului pentru conferinţe şi alte acţiuni. "Şi de care noi aflam de la colegii noştri - liberali, populari şi aşa mai departe. Noi nu am ştiut la început că avem asemenea drepturi", susţine ea.
Întrebată dacă eurodeputaţii PSD au încercat să rezolve aceste probleme în cadrul partidului, Corina Creţu răspunde:
"Domnul Ponta a încercat, de când a venit. Domnul Geoană, înainte, nu. A fost clar de partea domnului Severin şi n-am putut ridica această problemă. Dar, de când s-au mai schimbat lucrurile şi la partid, domnul Ponta, domnul Dragnea s-au întâlnit cu noi toţi, au ascultat părerile, lucrurile au început să se limpezească, ne-am ales un trezorier, un nou şef de delegaţie".
Interviul integral acordat de către vicepreşedintele PSD Corina Creţu agenţiei de presă MEDIAFAX va fi difuzat la ora 17.00.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Corina Cretu, care pretinde ca este o elevata pupila a lui Ion Iliescu, face ceea ce se cheama SPALAREA RUFELOR IN PRESA. A asteptat frumos vreo luna, sa se convinga ca Severin e chiar terminat-terminat, si acum HOP! sa dea si ea cativa bocanci in cadavru. De ce nu a spus presei acum un an ca Severin…
nemtocu lu peste, du-te da-ti doua palme in oglinda daca atat ai fost in stare sa pricepi dupa 21 de ani de politica in, de bine, de rau, democratie. vanam fantomele trecutului si ne calaresc securistii pedeleului, care se chinuie sa mai identifice tinte false intr-o ograda pesedista mult mai primenita…
Corina Cretu e o prezenta atipica in mizeria politicianista romaneasca, prin eleganta, echilibru si inteligenta. Vom mai auzi despre aceasta doamna. Cand nadragii se fac de ras, vine vremea femeilor puternice. Vezi Germania, Brazilia, in curand SUA. PS: sa pomenesti de pnt, mineri si alti paianjeni…