Video Geoană: CC şi-a semnat actul de condamnare. Algoritmul de numire a judecătorilor va fi modificat

Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, joi, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că judecătorii CC şi-au semnat actul de condamnare luând decizia de invalidare a referendumului, fiind evident că, în viitor, algoritmul politic de numire a acestora va fi modificat.

1716 afișări

"Într-un fel, şi-au semnat şi actul de condamnare pentru că este evident pentru mine că la o modificare a Constituţiei, când va fi ea făcută, actualul model de algoritm politic pentru desemnarea judecătorilor la Curte va trebui să fie înlocuit probabil cu un sistem gen american, unde la Curtea Supremă se judecă atât speţe constituţionale, cât şi speţe de natură civilă sau penală", a spus Geoană.

El a arătat că decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului adânceşte criza politică, nu o rezolvă, şi creează, de asemenea, imaginea unor instituţii ale statului care sunt nefuncţionale şi viciate.

"Este o mare îngrijorare pe care o am faţă de faptul că în această criză s-a demonstrat, dacă era nevoie, ca un revelator, cât de precare sunt instituţiile noastre, cât de politizate sunt instituţiile noastre şi, cu un astfel de stat şi cu astfel de instituţii, România este vulnerabilă. Arată încă o dată cât de vulnerabil este statul român şi cât de păcătos este acest sistem de a hiperpolitiza tot ce înseamnă instituţie publică din România", a precizat Geoană.

CITEŞTE AICI INTERVIUL INTEGRAL

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici