Geoană: La Cotroceni se pregăteşte schimbarea lui Boc din funcţia de premier şi de preşedinte al PDL

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că "în laboratoarele de la Cotroceni" se pregăteşte scenariul înlocuirii lui Emil Boc, care "va mai încasa două-trei luni de măsuri dure şi nepopulare", iar după aceea va fi schimbat şi din funcţia de premier şi din cea de preşedinte al PDL.

19 afișări
Imaginea articolului Geoană: La Cotroceni se pregăteşte schimbarea lui Boc din funcţia de premier şi de preşedinte al PDL

Geoană: La Cotroceni se pregăteşte schimbarea lui Boc din funcţia de premier şi de preşedinte al PDL (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Fostul lider al PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Craiova, că măsurile anticriză adoptate de Cabinetul Boc au fost decise ca urmare a unei "lipse de competenţă" în politica economică a Guvernului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Cred că este vorba de o lipsă de competenţă în guvernanţă economică, de sus până jos. Cred că este o lipsă de viziune şi coerenţă în redresarea economică a României. Nu cred că cineva este aşa de sinucigaş, încât să aplice măsuri care, în mod evident, încearcă să scoată PDL din zona centrală a politicii româneşti. Ei sunt conştienţi că se află în faţa unui risc semnificativ să redevină un partid minor pe scena politică românească. Nu cred că cineva cu voioşie merge spre o asemenea soluţie", a declarat Mircea Geoană.

Potrivit sursei citate, în "laboratoarele de la Cotroceni" se pregăteşte deja schimbarea "actorilor" din Guvern.

"Dacă prima dată nu-ţi reuşeşte şi nici a doua oară, şi nici a treia, atunci ai două soluţii: fie schimbi actorii sau, şi mai bine, schimbi şi actorii şi direcţia de politică economică. Din punct de vedere al schimbării actorilor, eu cred că acest lucru se află în pregătire în laboratoarele de la Cotroceni", a mai spus senatorul PSD.

Geoană apreciază că Emil Boc va fi înlocuit la şefia PDL de către fostul ministru al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga, care şi-a anunţat candidatura la preşedinţia formaţiunii.

"Este destul de clar scenariul care se pregăteşte, în condiţiile în care domnul Emil Boc, preşedintele PDL şi premierul României, nici nu a enunţat vreo intenţie de a candida la şefia partidului, iar numele cel mai robust şi sonor care apare pe firmamet este domnul Blaga. Pentru mine mi se pare destul de clar că se pregăteşte o predare de ştafetă la vârful PDL. Este un prim pas către o schimbare de ştafetă la nivelul Guvernului", a mai spus preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

Parlamentarul social-democrat a apreciat că Emil Boc va mai fi ţinut în funcţie timp de "trei-patru luni", după care va fi schimbat.

"Cine va fi viitorul premier, din punct de vedere al actualei puteri, nu ştiu, dar nici nu mă interesează prea tare. Dar din punct de vedere al planului de la Cotroceni mi se pare destul de clar, iar domnul Boc trebuie să mai încaseze încă două-trei luni de măsuri dure, nepopulare, după care va fi schimbat şi de la conducerea Guvernului, şi de la conducerea partidului", a conchis Geoană.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, participă, vineri, la deschiderea celei de-a treia ediţii a Simpozionului Naţional "Stat şi societate în Europa", care are loc la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici