Geoană: Parlamentarii PSD nu participă la procedurile legate de învestirea Cabinetului Negoiţă
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după BPN, că parlamentarii social-democraţi nu participă la procedurile legate de învestirea Guvernului Negoiţă, pentru a nu legitima, prin prezenţa lor, "parodia" pregătită din nou de preşedintele Traian Băsescu, după cea a Cabinetului Croitoru.
Geoană: Parlamentarii PSD nu participă la procedurile legate de învestirea Cabinetului Negoiţă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Am decis să nu participăm la procedurile legate de o astfel de parodie politică pe care ne-o pregăteşte încă o dată Traian Băsescu. Decizia noastră este de a nu legitima prin prezenţa noastră o astfel de parodie pe care Băsescu o pregăteşte încă o dată", a spus Geoană.
Întrebat dacă social-democraţii nu vor participa în plen şi la comisii, Geoană a precizat că acest lucru va fi decis la nivelul noii majorităţi parlamentare, iar paşii tactici vor fi conveniţi cu celelalte formaţiuni.
"Orice formă de şantaj cu dizolvarea Parlamentului reprezintă un gest criminal la adresa interesului naţional românesc. Suntem într-o fază de parodie politică şi democratică", a spus Geoană.
El a arătat că Guvernul Negoiţă nu reprezintă o propunere serioasă, întrucât este vorba despre acelaşi Guvern, cu aceeaşi structură şi probabil cu aceeaşi miniştri ca şi Guvernele Boc şi Croitoru.
"În acest moment, prioritatea absolută o reprezintă proiectul de buget pe 2010. Considerăm că în această perioadă energia Parlamentului trebuie să se dedice subiectelor cu adevărat importante", a spus Geoană.
PSD a decis, luni, ca prin proceduri parlamentare să determine ca votul asupra învestirii Cabinetului Negoiţă să nu fie dat înaintea alegerii noului şef al statului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate.
Conform surselor citate, social-democraţii vor ca un nou Guvern să fie învestit abia după alegerea noului preşedinte al ţării.
Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a anunţat, luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL, că lista Guvernului este finalizată şi va fi depusă în Parlament, având susţinerea PDL şi a independenţilor.
"Eu, astăzi (luni - n.r.), voi merge cu lista Guvernului în Parlament, Parlamentul va hotărî mai departe. Veţi afla lista după-amiază", a spus Negoiţă, precizând că acest Guvern are susţinerea PDL şi a independenţilor.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că delegaţia FMI, BM şi CE condiţionează revenirea în România pentru continuarea discuţiilor cu partea română după ce va exista la Bucureşti un Guvern legitim, învestit şi instalat.
-
Campanie a Crucii Roşii pentru oamenii izolaţi de zăpadă. Unde pot fi făcute donaţii
Social astăzi, 14:03
Crucea Roşie Română lansează o campanie pentru ajutorarea persoanelor blocate de nămeţi, izolate şi fără posibilităţi de aprovizionare în judeţele Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Giurgiu, Dâmboviţa, Botoşani, Bacău, Iaşi, Arad, Brăila, Neamţ şi Ilfov pentru a duce apă, alimente de bază şi pături. citeşte tot
-
REPORTAJ: Zeci de mii de oameni din Vrancea, izolaţi şi fără alimente, aşteptând ajutorul autorităţilor - GALERIE FOTO
Social astăzi, 13:56
Zeci de mii de oameni din Vrancea sunt izolaţi din cauza nămeţilor. Zăpada ajunge până la streaşina caselor, iar pentru a putea ieşi din locuinţe oamenii au săpat tuneluri înguste. Rafturile magazinelor sunt goale, iar acolo unde pâinea a ajuns, după şase zile, s-a dat cu raţia. citeşte tot





Prostanacu acelasi lash ca intotdeauna, nu-si asuma pe fatza responsabilitatea.
Pentru DECI nu sunt de nici o culoare politica,sunt de 62 ani,actual lucrez asist.med. in Italia,destul de bine informata din presa situatia din tara,nu sunt manipulata de nimeni.Nu am cu cine vota,toti candidatii sunt falitii societatii,partidele se diferentiaza dupa denumire.Geoana si Iliescu sunt comunisti care dupa a doua guvernare am fost nevoiti sa plecam in strainatate,Andronescu si PL faptul ca s-a unit cu comunistii a perdut din start,Basescu:Eba,Udrea,fratesu ,de ce in 5ani nu a facu
Elena: acolo in sediul PDL de unde buchisesti literele alea nu v-au invatat sa nu scrieti cu majuscule ? De ce nu iti intrebi seful de ce nu accepta majoritatea REALA din parlament.
Nu exista un caz simiolar in Europa. Doar prin Asia, Africa.
Negoita cica e asociat cu grupuri interlope din Bucuresti. Tot pentru interesele PDL. Sa ofere sustinere interlopului marinar. Deh, ca intre mafioti.
Apropo Elena, sa nu uiti sa intrebi sefu de tura despre Hayssam si legaturile lui cu Basescu.