Germania a promis sprijin puternic pentru România în dosarul Schengen

În dosarul Schengen, Germania va continua să sprijine puternic România. Ministrul federal de Interne Nancy Faeser va discuta curând cu ministrul Karner şi alţi colegi miniştri europeni în acest sens, a declarat, marţi, Cătălin Predoiu, după o întâlnire cu Nancy Faeser, ministrul Federal de Interne.

259 afișări
Imaginea articolului Germania a promis sprijin puternic pentru România în dosarul Schengen

Germania a promis sprijin puternic pentru România în dosarul Schengen

Cătălin Predoiu a avut marţi o întrevedere cu Nancy Faeser, ministrul Federal de Interne şi pentru Comunitate al Republicii Federale Germania, cu ocazia vizitei în România.

În timpul discuţiilor, cele două părţi au salutat eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime la data de 31 martie 2024, oficialul german reconfirmând sprijinul pentru extinderea acquis-ului Schengen pentru România şi Bulgaria şi la frontierele terestre cât mai curând.

Cei doi demnitari au abordat şi problematica combaterii migraţiei ilegale şi traficului de fiinţe umane la nivel european. Un alt subiect pe agenda bilaterală l-a constituit cooperarea poliţienească în contextul găzduirii de către Germania a Campionatului European de Fotbal Masculin UEFA 2024, în vara acestui an. Astefl, Ministerul Afacerilor Interne va participa cu personal specializat la efortul comun al statelor europene, sub coordonarea autorităţilor germane, pentru desfăşurarea UEFA 2024 în condiţii optime din punct de vedere al securităţii.

„În dosarul Schengen, Germania va continua să sprijine puternic România. Ministrul federal de interne Nancy Faeser va discuta curând cu ministrul Karner şi alţi colegi miniştri europeni în acest sens. România îşi va asuma un rol de lider pro-activ în aplicarea măsurilor din cadrul noului Pact pentru migraţiune şi azil. Vom sprijini cooperarea dintre departamentele noastre specializate în protecţia civilă, unde avem un aparat competent şi bine integrat între structurile sale şi cu celelalte structuri ale MAI. De asemenea, vom sprijini ministerul omolog german pe durata Campionatului European de fotbal masculin pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. În general, vom intensifica cooperarea poliţienească cu Germania”, a declarat Cătălin Predoiu.

Acesta a spus că au fost abordate şi teme legate de o serie de fenomene grave şi necesitatea combaterii lor eficiente.

„În combaterea drogurilor, vom multiplica iniţiativele de cooperare poliţienească inter-ţări. Niciun stat european nu poate rezolva de unul singur această problemă, trebuie să ne unim pentru a învinge traficanţii de droguri. Acestea vin în cantităţi uriaşe în Europa. Unele <porţi de intrare> în Europa sunt în state din afara Uniunii Europene, apoi sunt introduse prin intermediul reţelelor de crimă organizată în UE. În unele state europene acest trafic generează deja un fenomen de violenţă extremă asociată traficului, explozii, ameninţări şi atentate la viaţa jurnaliştilor care scriu despre traficul de droguri, la adresa anchetatorilor şamd. Nu putem permite aşa ceva în Europa. La noi acasă, am cerut Poliţiei Române să continue şi intensifice lupta cu drogurile, să se concentreze pe <nodurile> de trafic, pe locurile unde se consumă droguri, publice sau private, pe clanurile de crimă organizată. Clanurile de crimă organizată sunt un fel de <mall-uri> de infracţionalitate, de la şantaje, ameninţări, proxenetism, trafic de persoane, droguri, furturi şi tâlhării, evaziune fiscală şi spălare de bani. Vom continua să le lovim prin acţiuni poliţieneşti, împreună cu colegii procurori de la DIICOT. Personal, consider combaterea interlopilor o obligaţie de serviciu perpetuă a poliţiştilor prin toate mijloacele legale şi toate tacticile posibile”, a mai spus ministrul de Interne.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici