Guvernul a aprobat un memorandum pentru etapizarea construcţiei spitalelor regionale

Guvernul a aprobat un memorandum care prevede realizarea spitalelor regionale de urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova în două etape, pentru a obţine o finanţare europeană nerambursabilă suplimentară,anunţă Ministerul Sănătăţii.

165 afișări
Imaginea articolului Guvernul a aprobat un memorandum pentru etapizarea construcţiei spitalelor regionale

Guvernul a aprobat un memorandum pentru etapizarea construcţiei spitalelor regionale

Decizia a fost luată în urma unei analize realizate de Ministerul Sănătăţii împreună cu reprezentanţii echipei de proiect BEI, Jaspers, precum şi cu oficiali din Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care a indentificat ca oportună aprobarea unor măsuri care să permită implementarea proiectelor spitalelor de urgenţă în două etape, care va determina creşterea co-finanţării europene nerambursabile şi alocarea în viitorul program de finanţare a POR 2021-2027 a sumelor necesare executării lucrărilor de construire aferente celor 3 SRU.

Astfel, prima etapă, finanţată din POR 2014 – 2020, va avea ca obiective: întocmirea proiectelor tehnice şi verificarea acestora, întocmirea planurilor de reorganizare locală, a planurilor de tranziţie, a caietelor de sarcini pentru execuţie lucrări de construire, precum şi sprijin tehnic pentru pregătirea aplicaţiilor de finanţare pentru etapa 2 .

A doua etapă, finanţată din POR 2021-2027, va avea ca obiective executarea lucrărilor de construire şi operaţionalizarea celor trei spitale regionale de urgenţă.

Conform studiilor realizate de experţii BEI, costurile totale pentru construcţia şi dotarea celor 3 spitale sunt de aproximativ 400 de milioane pentru fiecare spital.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici