Guvernul a decis: Angajaţii care au contracte part-time vor plăti asigurări pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim

Guvernul a stabilit unele măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord.

9764 afișări
Imaginea articolului Guvernul a decis: Angajaţii care au contracte part-time vor plăti asigurări pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim

Guvern a decis: Angajaţii care au contracte part-time vor plăti asigurări pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim

”Guvernul a stabilit unele măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord. Excepţie fac salariaţii elevi, studenţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari şi cei care cumulează venituri de cel puţin nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Executivul precizează şi categoriile de angajaţi exceptaţi de la această regulă. Concret, este vorba despre elevi sau studenţi cu vârsta până în 26 de ani, ucenici în vârstă de până la 18 ani, persoane cu dizabilităţi care, prin lege, au posibilitatea să lucreze mai puţin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limită de vârstă în sistemul publice de pensii, cu excepţia celor care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă cu cea din sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii şi persoanele care cumulează venituri de cel puţin nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată din mai multe contracte individuale de muncă.

Conform ordonanţei adoptată joi de Executiv, care modifică şi completează Codul fiscal, noile reglementări urmează să intre în vigoare la 1 august şi să se aplice începând cu veniturile aferente lunii august 2017.

”Social, măsura are rolul să protejeze aceste categorii de salariaţi asigurându-le dreptul la pensie şi la servicii medicale în sistemul public. Din punct de vedere economic, noile prevederi au scopul să limiteze situaţiile în care contractele de muncă cu timp parţial sunt încheiate pentru evitarea impozitării potrivit regulilor prevăzute pentru contractele individuale de muncă cu timp normal de lucru şi, implicit, să elimine inechităţile faţă de angajatorii care încheie contracte individuale de muncă cu timp normal şi asigură salariul minim brut pe ţară propriilor salariaţilor”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Potrivit informării Executivului, noile reglementări au fost stabilite în condiţiile în care, potrivit datelor statistice şi studiilor efectuate în acest sens. Astfel, există circa 1,1-1,2 milioane de contracte de muncă cu timp parţial, 370.000 salariaţi activi au un singur contract de muncă cu timp parţial, iar aproximativ 710.000 asiguraţi cu contracte de muncă cu timp parţial, au un venit mediu brut de 903 lei/lunar (în decembrie 2016).

”O astfel de practică generează, de asemenea, inechităţi faţă de angajatorii care încheie contracte individuale de muncă cu timp normal şi asigură salariul minim brut pe ţară propriilor salariaţi. Problematica este cu atât mai importantă cu cât în ultimii doi ani cu creştere economică ridicată, numărul locurilor de muncă cu timp parţial a crescut mai repede decât cele cu timp complet, respectiv cu 3,7% în medie pe an faţă de 2,1% în medie. De asemenea, este de subliniat că practica subsalarizării forţei de muncă iese în evidenţă şi prin faptul că în medie în fiecare lună circa 55.000 salariaţi sunt fără venituri declarate la Casa de Pensii, deci fără contribuţii care să se regăsească în pensiile viitoare”, se mai menţionează în informarea Guvernului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici