Video INTERVIU: Boureanu: Nu se face blat la congres, nu se va retrage niciunul dintre cei trei candidaţi - VIDEO

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, joi, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că nu se pune problema unui blat la Convenţia Naţională a partidului, fiind o competiţie extrem de serioasă din care nu se va retrage niciunul dintre cei trei candidaţi la preşedinţia formaţiunii.

475 afișări

Reporter: Domnul Toader Paleologu a şi spus că pentru toate celelalte funcţii, în afară de preşedinte, i s-a sugerat să candideze...

Cristian Boureanu: Dar nu trebuie căutat ceva deosebit în această sugestie, cred că au făcut-o cei care au mai multă experienţă politică. E păcat ca după o astfel de candidatură să nu se regăsească în viitoarea conducere. Iar cei care l-au sfătuit, cred că au făcut-o din inimă.

La mine este altă situaţie, eu am ales să candidez la prim-vicepreşedinte, am multe congrese la activ, dintr-acestea cu bătălii, nu din acelea cu predat ştafeta cu steagul şi zâmbetul şi am fost ales vicepreşedinte prima oară la un congres la PNL în 2001. Cred că avem nevoie de o schimbare şi pot să aduc o contribuţie la acest lucru.

Reporter: Poate fi vorba la Toader Paleologu şi despre o negociere: să se retragă de la funcţia de preşedinte în schimbul sprijinului pentru altă funcţie?

Cristian Boureanu: Nu se va întâmpla acest lucru. Cei trei candidaţi sunt foarte serioşi. Au fost adesea întrebările acestea mai ales la începutul campaniei. Şi despre domnul Blaga s-a spus că se va retrage. Nu se pune problema, nu ne batem joc de cei care ne aleg şi care sunt colegii noştri şi nici de cei care ne-ar vota. Nu facem glume de genul acesta. Sun nişte candidaturi extrem de hotărâte, moţiunile sunt diferite. Dacă cineva îşi face timp şi le citeşte va vedea că aceasta este o moţiune politică, o moţiune a partidului, care pe fiecare domeniu are 5-7 obiective foarte clare, în timp ce dincolo, din punctul meu de vedere şi se poate citi uşor, avem mai mult de-a face cu o moţiune guvernamentală, de multe ori asişti la un bilanţ al guvernării, nu ştiu, anuarul statistic. E o realitate. Aici, cu această moţiune (a lui vasile Blaga - n.r.) poţi să mergi pe patru ani ca program al partidului.

Reporter: Şi poţi să câştigi în alegeri?

Cristian Boureanu: Sunt foarte multe lucruri care au lipsit în ultimii trei ani din proiectele partidului, fie că vorbim de valorile PPE, sunt câteva lucruri acolo legate de subsidiaritate şi descentralizare care, din păcate, nu s-au făcut, avem în acest an un buget mai centralizat decât ultimul buget al lui Văcăroiu. Sunt chestiuni legate de principiile creştine ale PPE, pentru prima oară un partid le introduce. Sunt abordările legate de zona economică (...)

Reporter: Dar poate creşte partidul? Puteţi să câştigaţi alegerile?

Cristian Boureanu: Eu cred că vom câştiga alegerile.

Reporter: De la nivelul la care sunteţi acum, puteţi să creşteţi suficient într-un an?

Cristian Boureanu: Partidul în momentul de faţă se află în faţa unui obiectiv extrem de greu. Cine va câştiga acest congres va avea un mandat pe un an de zile, nu un mandat pe patru ani. Noi aici vorbim despre nişte alegeri pe un an, poate un an şi jumătate, cu un obiectiv extrem de clar: alegerile din 2012. Vom câştiga, atunci echipa care va fi la putere va rămâne pe patru ani, dacă nu, vom avea, fără doar şi poate, o Convenţie Naţională la începutul lui 2013. E corect, e normal. E corect şi faţă de membrii noştri de partid, dar este corect şi faţă de cei care ne aleg, cei din exteriorul partidului. Până la urmă, şi această schimbare nu este o schimbare pe care o cer numai membrii noştri. Dacă vă uitaţi pe sondaje, cei din afara partidului care ne votează au o mult mai mare aşteptare pentru o schimbare la nivelul partidului.

Şi, până la urmă, noi trebuie să fim un partid deschis, nu un partid autist. Dacă ne ascultăm numai pe noi, ne uităm ce frumoşi suntem în oglindă şi ne întâlnim în şedinţele noastre şi ne lăudăm unii pe alţii, s-ar putea să îi pierdem din vedere tocmai pe cei care ne votează, să ne alegem cu simpatia membrilor şi a familiilor lor. Ori, obiectivul tocmai acesta este: să fim atenţi la ce ne cer cei care ne votează sau cei care ne-au votat - acei 17% ca au plecat şi care îşi doresc o schimbare.

Reporter: Credeţi că această schimbare o doreşte şi Traian Băsescu?

Cristian Boureanu: Preşedintele şi-a exprimat un punct de vedere. O schimbare la nivelul conducerii şi la nivelul atitudinii a cerut-o. Deci, nu ne uităm numai la vârfuri, la Emil Boc şi la Vasile Blaga. Preşedintele şi-a exprimat o susţinere pentru Emil Boc, dar o schimbare la nivelul atitudinii partidului, Traian Băsescu o cere de luni de zile şi vizavi de decizie, şi vizavi de fermitate, şi vizavi de promovarea unor oameni cu care să nu ne fie ruşine. Să nu uităm declaraţia preşedintelui vizavi de o eventuală numire la Ministerul Muncii: i s-a făcut o propunere inacceptabilă. Nu mă întrebaţi care este acea propunere, pentru că nu s-a discutat în Biroul Permanent.

Reporter: Îl aşteptaţi la congres pe Traian Băsescu?

Cristian Boureanu: Înţeleg că a primit o invitaţie din partea comisiei de organizare şi semnată de preşedintele partidului.

Reporter: Vă aşteptaţi să vină?

Cristian Boureanu: Eu mă aştept să vină. Sunt unul din cei care au susţinut întotdeauna parteneriatul pentru totdeauna dintre Traian Băsescu şi acest partid, un parteneriat firesc, dânsul a crescut partidul şi, ulterior, acest partid i-a fost cel mai bun partener. Mi se pare o chestie perfect normală.

Reporter: Şi ce mesaj aşteptaţi de la Traian Băsescu, după ce acum câteva zile a spus: "Am învăţat să nu mai cred în politicieni"?

Cristian Boureanu: Ceea ce dovedeşte că Traian Băsescu are în continuare o foarte mare apropiere de români. Din păcate, în momentul de faţă există o mare decredibilizare a clasei politice româneşti. Nu e un lucru normal şi probabil că unul dintre obiectivele noii conduceri va fi ca, împreună cu cei care conduc celelalte partide, să reuşim să refacem dialogul cu românii. E foarte grav că instituţia de bază a democraţiei, Parlamentul, în momentul de faţă are cea mai mică credibilitate între structurile de putere şi mesajul lui Traian Băsescu este şi pe această zonă. În plus, probabil vor fi mesajele politice, colegii mei de partid trebuie să înţeleagă că nu poţi guverna decât în momentul în care cetăţenii au încredere în tine. Dacă nu vom reuşi să facem acest lucru în următorul an, vom pleca în opoziţie indiferent cine este preşedintele României, inclusiv Traian Băsescu. Şi noi trebuie să conştientizăm acest lucru, despre asta este vorba. Şi cred că Traian Băsescu va da nişte mesaje foarte clare şi vizavi faţă de ceea ce avem de făcut noi ca Guvern, dar şi vizavi de ceea ce va trebui să facem ca partid.

Reporter: Credeţi că după Convenţia Naţională relaţiile cu Traian Băsescu vor fi mai bune sau mai reci?

Cristian Boureanu: Eu cred că vor fi mai bune, pentru că şi preşedintele a cerut o schimbare de atitudine.

Reporter: Chiar şi cu Vasile Blaga preşedinte la PDL?

Cristian Boureanu: Chiar şi cu Vasile Blaga preşedinte şi, în orice caz, cred că vor fi mult mai active. Se va simţi o schimbare. Există o blazare la nivelul PDL. Am intrat în amorţire. Toate eforturile s-au concentrat pe zona guvernamentală, şi este normal, pentru că am dat ca premier preşedintele partidului, dar partidul a intrat în amorţire şi noi avem nevoie ca partidul să fie cel care dă direcţia Guvernului, pentru că până la urmă despre asta vorbim. Au fost nişte măsuri luate de partid, din programul partidului, de care nimeni nu a mai vorbit, s-au luat doar deciziile guvernamentale. (...)

Uitaţi ce s-a întâmplat cu pensiile militarilor. Suntem în situaţia paradoxală ca 85% din militari să aibă pensii crescute, unii chiar şi de două ori, dar noi suntem huiduiţi în stradă pentru că 15% şi în general cei care nu au fost în prima linie în lupta cu infractorii, au fost mai pe la popotă, mai deplasaţi de la Ministerul de Interne pe la muzee, au văzut hoţii doar la televizor şi din cauza a 15%, pentru că noi nu am ştiut să explicăm, ne huiduie lumea în stradă. (...)

Reporter: O revigorare a partidului s-ar putea face şi prin schimbarea simbolisticii - să se schimbe denumirea, sigla?

Cristian Boureanu: Avem în moţiune, suntem cu cărţile pe masă, în moţiune este prezentat un astfel de proiect.

Reporter: Dar e oportun înainte de alegeri?

Cristian Boureanu: O vom face în funcţie de cei care sunt membri şi care ne votează şi de perspectivele celor care la un moment ne-au votat sau ne-ar vota. În sondaje va trebuie să facă focus-grupuri cu analize sociologice foarte clare, pentru că e la fel ca la o companie, ştiţi foarte bine, că o rebranduire se face cu mare grijă şi cu mare atenţie, pentru că poţi greşi şi poţi avea rezultate mult mai proaste decât le aveai înainte. Ceea ce ştim foarte clar este că imnul partidului este dorit de sută la sută şi dintre membrii noştri şi dintre cei care ne votează. "Verde-nrourat" eu cred că e cel mai frumos imn al unui partid, şi în momentul de faţă este şi un mare ataşament vizavi de simbolistică, vizavi de trandafir şi de nume. dar acest lucru se face încet, cu dezbatere, cu obiective. Noi suntem clar ataşaţi de Partidul Popular European şi de doctrina populară şi probabil pe termen mediu se va merge şi către simbolistica PPE, care e inima.

Reporter: Inimă ziceţi şi dumneavoastră?

Cristian Boureanu: Da, dar, încă o dată, vom discuta cu cei care ne iubesc şi cu cei care ne-ar vota, nu e o decizie care se ia pripită, nu e o decizia care se ia la acest congres, ci este un obiectiv al viitoarei conduceri a partidului. Cred că vom merge în acea direcţie, dar încet ,nu cu schimbări bruşte.

Reporter: Şi aţi putrea renunţa chiar şi la portocaliu?

Cristian Boureanu: Este o altă decizie.

Reporter: La alegerile parţiale din ultimii ani s-a mers cu verde.

Cristian Boureanu: "Verde-nrourat". E parte din imnul nostru. Deci, nu exclud această discuţie, dar, încă o dată, indiferent care va fi componenţa BPN, eu cred că va fi o decizie care se va lua încet, şi nu pripit.

(Interviu de Ioana Câmpean, ioana@mediafax.ro)
Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici