INTERVIU: Henri Paul: Admir poporul român pentru răbdarea cu care a suportat măsurile Guvernului

Ambasadorul Franţei declară într-un interviu acordat MEDIAFAX că măsurile Guvernului de majorare a TVA şi de reducere a salariilor în sectorul public au fost măsuri de urgenţă pentru a evita intrarea în colaps a finanţelor publice din România, el spunând că admiră poporul român pentru răbdare.

1516 afișări
Imaginea articolului INTERVIU: Henri Paul: Admir poporul român pentru răbdarea cu care a suportat măsurile Guvernului

INTERVIU: Henri Paul: Admir poporul român pentru răbdarea cu care a suportat măsurile Guvernului (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Reporter: Şi mai sunt şi alte companii franceze care doresc să intre pe piaţa românească? Înţeleg că uneori aici este un mediu competitiv.

Henri Paul: Uitaţi, sunt multe lucruri atractive pentru întreprinderile franceze. De exemplu, francofonia. Este un element foarte important pentru ca firmele franceze să investească. Şi apoi, cum v-am mai spus, este nevoie de un mediu de afaceri diversificat. Asta serveşte de sprijin de bază atunci când o companie vine pe piaţă pentru că ea va beneficia de o bancă precum BRD Societe Generale pentru finanţare, de un cabinet de avocatură francez sau franco-român pentru demersuri, un cabinet de experţi contabili condus de francezi pentru un audit al conturilor. Apoi e foarte important pentru copii, că iată se vor duce la un liceu francez până la bacaulaureat.

Sunt multe elemente care nu sunt legate de sistemul fiscal. Investiţiile vin în funcţie de o gamă întreagă de date care nu sunt legate exclusiv de sistemul fiscal.

Eu, de exemplu, m-am ocupat la un moment dat de Eurodisney, când Disney dorea să investească în Europa, într-un parc de distracţii. În perioada respectivă mă ocupam de regiunea Ile-de-France. Era complicat, o investiţie grea. Ce a făcut Franţa pentru a atrage această investiţie? Pentru că nu era foarte atractivă deoarece în Franţa impozitele şi cheltuielile sociale sunt ridicate iar o investiţie costă mult. Cele două finaliste au fost Spania şi Franţa. În cele din urmă, Disney a ales Franţa, De ce? Pentru că statul a decis să intervină şi să ia lucrurile în mâinile sale alături de colectivităţile locale, adică autorităţile de la nivelul regiunii Ile-de-France. Aşadar, autorităţile regionale, împreună cu statul francez, au făcut totul pentru ca această investiţie să vină. Şi mai ales în estul Parisului, care era cel mai puţin dezvoltat, cel mai sărac, cu număr mare de şomeri, cu puţine reţele de comunicaţie. Aşadar, autorităţile regionale împreună cu statul au decis să crească investiţiile în zonă şi s-au construit străzi până la parcul de distracţii. S-a făcut chiar un punct special de racordare între austrăzi. Şi chiar a fost o dezbatere în Franţa dacă este permis să avem pe o autostradă indicatoare către un loc privat, către un parc de distracţii, sau dacă era potrivit să indicăm Disney, fiind o companie americană. Dar autorităţile publice şi comunitatea locală au acţionat, aşa că acum parcul de distracţii este în Franţa. Şi el a ajutat la dezvoltare, la crearea de noi localităţi, de noi locuri de muncă. Am făcut de exemplu o linie TGV. Iată deci că ceea ce contează atunci când discutăm despre o investiţie este să punem laolaltă toate mijloacele pentru a face sistemul să funcţioneze. Pe noi ne-a costat mult, dar astăzi avem un parc de atracţii formidabil care atrage mii de oameni.

Reporter: Se plâng oamenii de afaceri francezi din România că nu au mijloacele necesare, că nu au infrastructura necesară pentru a investi în anumite regiuni ale ţării?

Henri Paul: Este nevoie de infrastructuri, deoarece lipsa acestora reprezintă un element de blocaj foarte important pentru dezvoltarea României. Asta e sigur. De altfel, de-asta există fondurile structurale. Zicem mereu fonduri structurale, fonduri structurale. Până la urmă, la ce folosesc ele ? Ele folosesc la crearea structurii, a infrastructurii, a instrumentelor necesare pentru dezvoltare. Acesta este obiectivul fondurilor structurale. Atunci când nu sunt folosite suficient aceste fonduri structurale înseamnă că dezvoltarea nu este foarte rapidă. Atunci când s-a gândit crearea fondurilor structurale şi punerea lor la dispoziţie, aceste demersuri au fost făcut împreună cu autorităţile române şi cu Comisia Europeană, pentru a găsi cele mai bune metode de dezvoltare durabilă, de bună calitate, de amenajare a teritoriului etc.

Reporter: Dar apropo de întreprinderile franceze, am o declaraţie a dumneavoastră făcută la 11 aprilie, citez: "Companiile franceze îşi doresc o colaborare cu autorităţile române pentru a putea pune în aplicare măsurile concrete care vor permite o mai bună valorizare a potenţialului imens pe care îl are România în sectorul energetic şi care îi vor permite să devină competitivă la scară europeană". Detaliaţi mesajul.

Henri Paul: Iată despre ce este vorba: o cartă albă pe care am făcut-o noi. Adică noi am lucrat împreună cu întreprinderile franceze - cu toate întreprinderile franceze, nu doar cu cele din domeniul energiei - , împreună cu consilierii de comerţ exterior ai Franţei, cu misiunea economică, cu Camera de Comerţ şi Industrie Franco-Română, şi am făcut propuneri. Noi funcţionăm - şi sunt foarte mândru de asta - ca o echipă a Franţei, cum sunt "Les Blues", toţi împreună ne aşezăm la masă, lucrăm şi facem propuneri pozitive. Nu a fost o critică, nu am spus asta nu merge sau asta. Am făcut propuneri. Şi aveţi în acest document zece propuneri explicate. Am beneficiat de sprijinul MAE, a ambasadorului pe probleme de Energie, Mihnea Constantinescu, care ne-a ajutat.

Reporter: Şi autorităţile române v-au răspuns ?

Henri Paul: Am prezentat documentul mai întâi domnului Ariton. Care l-a găsit interesant. Iar la seminarul respectiv de prezentare a venit secretarul de stat Stafie. În orice caz, există deja o veste bună pentru întreprinderile franceze, şi anume că autorităţile române au acceptat să crească preţul gazelor pentru întreprinderi, recent, la 1 iulie, ceea ce este foarte important. De altfel, a fost şi una dintre propuneri, aceea de a garanta accesul transparent şi echitabil la gazul metal între operatori. Este primul răspuns pozitiv din partea Guvernului român pe care o îl consider bun, deci iată că nu totul este negativ. (...)

România are un avantaj, care este cvasi-unic în Uniunea Europeană, prin faptul că îşi produce singură o proporţie importantă din gazul pe care-l consumă. Noi credem că trebuie să încercăm să garantăm un mecanism de alocare a acestor resurse de gaz cât mai transparent posibil, astfel încât să fie favorizat un preţ de piaţă echitabil. Deci, nu trebuie să avem discriminare şi trebuie să avem transparenţă în stabilirea preţului la gaze. Aici nu este vorba despre nicio polemică. Este vorba exclusiv despre propuneri pozitive pentru ca energia să fie o şansă pentru România, aşa cum am precizat şi în Carte. Sunt propuneri pentru performanţa energetică, propuneri pentru armonizarea normelor, pentru definirea unor sisteme mai bune.

De exemplu, propunem pentru simplificare reunirea autorităţilor de control ale sistemului de încălzire într-o singură entitate. În România, azi, sistemul de încălzire este foarte dezvoltat şi este o şansă pentru România, dar pentru ca el să fie o şansă trebuie modernizat şi reglementat. Am lucrat asupra acestui lucru şi am constatat că astăzi resresponsabilitatea pentru controlul şi gestionarea sistemului de încălzire urbană aparţine unui număr de patru ministere şi două autorităţi de reglementare. Deci, noi am propus mici modernizări spunând că de exemplu ar fi foarte bine dacă ar exista o singură autoritate. Acest lucru ar permite ameliorarea sistemului de încălzire urbană şi ar fi un element de siguranţă pentru investitorii francezi.

Noi avem în Franţa o societate care este cea mai mare companie de furnizare de servicii în acest domeniu, se numeşte Dalkia. Noi am vorbit cu Dalkia: ce v-aţi dori pentru a investi în România? Si ei ne-au spus asta - că sunt patru ministere şi două autorităţi de reglementare, ceea ce este într-adevăr prea mult. Aşadar, pentru a face faţă infrastructurii învechite, unele reţele sunt mai vechi de 50 de ani, pentru a defini mai bine metodele de îmbunătăţire şi de stimulare a performanţei, pentru a fixa mai bine remuneraţiile o autoritate unică de reglementare ar permite concentrarea la un loc a competenţelor.

Aici nu vorbim despre revendicări, ci despre eforturi de reflecţie asupra situaţiei României pentru a face propuneri pozitive.

Reporter: Şi această propunere a fost făcută în aprilie.

Henri Paul: Exact.

Reporter: Şi n-aveţi încă un răspuns.

Henri Paul: Ba da, iată decizia de la 1 iulie cu reglementarea preţului la gaze. Este un mic început. dar este un început interesant, pentru că nu este uşor.

Reporter: Anul trecut, într-o declaraţie pentru PRO TV, spuneaţi că Guvernul român nu a luat toate măsurile anticriză necesare în timp ce, în Franţa, erau mai multe astfel de măsuri.

Henri Paul: Da. În Franţa oricum a fost un caz particular. După cum ştiţi, preşedintele Republicii a explicat recent aşa-numitul "mare împrumut". În Franţa noi am mărit gradul de îndatorare pentru a face cheltuieli pentru viitor, investiţii pentru viitor. Nu au fost multe ţări care să facă asta. Doar Franţa a făcut acest lucru. Este un lucru benefic, deoarece permite susţinerea anumitor sectoare într-un mod mult mai pronunţat. Şi da, cred că în Franţa am avut o acţiune foarte pozitivă în confruntarea cu criza şi care a permis Franţei să sufere mult mai puţin decât multe alte ţări. În acelaşi timp, nu suntem în aceeaşi situaţie cu România. Eu privesc lucrurile cu multă obiectivitate. Poate că ar trebui făcute măcar reforme structurale, chiar şi reforme structurale necostisitoare - ca exemplul de adineauri cu transformarea mai multor autorităţi într-una singură. Asta nu costă bani şi este o reformă care poate fi pozitivă pentru investiţii. Când spun asta, mă gândesc că reformele structurale trebuie să poată fi făcute în România pentru a îmbunătăţi sistemul. Unele au fost făcute, însă au fost făcute pentru a atrage bani, dar eu cred că ele ar putea fi făcute şi pentru, de exemplu, a dezvolta creativitatea. Un exemplu: mai multă privatizare în domeniul economic.

Reporter: Mai multă privatizare?

Henri Paul: Da, pentru că aceasta ar permite atragerea investiţiilor. România are o infinită nevoie de capital străin, să ştiţi. Dezvoltarea sa în trecut s-a făcut, să ştiţi, cu investiţii private străine, cu fonduri regionale şi structurale. Dar şi cu banii românilor din străinătate. Acestea au fost cele trei motoare care au ajutat România să crească. Iar azi banii românilor din străinătate sunt mai puţini, fondurile europene nu se consumă prea bine, şi s-a văzut că şi investiţiile private străine au fost puţin reduse. Or, trebuie ca acestea să revină.

Reporter: Înţeleg din ceea ce spuneţi că măsurile luate de Guvernul român nu sunt suficiente.

Henri Paul: N-am spus asta. Spun doar că s-ar putea face mai mult. Nu e vorba că nu sunt suficiente, dar se poate face mai mult. Dar o să vedem.

Reporter: Guvernul spune că perioada de recesiune a trecut.

Henri Paul: Da, din punct de vedere tehnic. Asta înseamnă că nu mai este o scădere.

Reporter: Românii în schimb nu o duc prea bine.

Henri Paul: Românii nu o duc prea bine pentru că au trăit mărirea TVA, scăderea salariilor în sectorul public. Nici pensiile nu sunt prea bune. Şi, în aceste condiţii, sistemul social are de suferit.

Reporter: Credeţi că au fost măsuri bune cele legate de TVA, de salarii?

Henri Paul: Au fost măsuri de urgenţă pentru a evita intrarea în colaps a finanţelor publice din România. Pentru că se cheltuia mai mult decât se câştiga. Şi atunci când cheltuieşti mai mult decât câştigi vine un moment în care trebuie să faci ajustări, iar această justare a fost una dureroasă, foarte dureroasă. Eu admir poporul român pentru că a suportat această ajustare cu multă răbdare.

Reporter: A fost răbdarea românilor o surpriză pentru dumneavoastră?

Henri Paul: Nu. Ea este o trăsătură cunoscută din istorie. Totuşi a fost o răbdare foarte bună. Multe popoare nu au această răbdare, uitaţi-vă la greci. Ştiţi, pentru România poporul său este un avantaj.

Reporter: Apropo de popor şi de cetăţenii români care s-au dus în străinătate la muncă. Piaţa muncii din Franţa a fost deschisă doar parţial în Franţa.

Henri Paul: E piaţa muncii care, dintre toate, a fost cel mai mult deschisă. Şi o s-o deschidem şi mai mult în 2014. Sunt deja în total 156 meserii deschise, ceea ce este foarte mult.

Reporter: Oricum, la 1 ianuarie 2014 expiră perioada posibilă pentru restricţii pe piaţa muncii.

Henri Paul: Da, la acea dată va fi deschisă piaţa muncii.

Reporter: Deci nu veţi deschide piaţa muncii înainte de expirarea perioadei de restricţii permise.

Henri Paul: Nu am sentimentul că ar fi nevoie să facem altfel. Nu am sentimentul că e nevoie să deschidem mai mult piaţa muncii. Nu am cunoştinţă de niciun caz în care să fi fost probleme pentru românii care au dorit să se stabilească în Franţa. Deci, dacă vreţi, aş spune că vorbim despre o problemă teoretică. Dar cele 156 de meserii deschise în prezent acoperă o parte importantă din piaţa forţei de muncă. Pe de altă parte, credeţi că este bine că atâţia români migrează în străinătate? Puneţi-vă această întrebare. Cred că ştiţi de deficitul de medici, pentru că medicii români pleacă în străinătate, inginerii pleacă, oamenii calificaţi. De exemplu, am discutat cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi el mi-a spus: "Obiectivul meu este ca cercetătorii români care au plecat în străinătate să se întoarcă în ţară". Iar eu îl înţeleg, chiar îl înţeleg. Europa nu are rolul de a absorbi fără încetare toată substanţa intelectuală a României. Nu este simplu, ţara are nevoie să se dezvolte, iar pentru asta creierele trebuie să rămână în România, să aibă încredere în România.

Reporter: Şi cum pot fi convinşi să se întoarcă?

Henri Paul: Creând proiecte. Asta facem noi. Eu de exemplu am încercat să fac mari proiecte în România. De exemplu, Dacia-Renault are azi în România un lanţ întreg de creare de automobile. Şi ce se întâmplă? Se întâmplă că vin ingineri ucraineni care să muncească în România pentru centrul de cercetare al Dacia-Renault. Uite un exemplu bun. Şi trebuie să avem mai multe astfel de cazuri. Asta funcţionează, decât să asişti resemnat la plecarea românilor în străinatate, trebuie create proiecte pozitive, mobilizatoare pentru români. Ceea ce încercăm noi să facem. Încerc să fac prin cooperările universitare, în domeniul laserului etc. Modernizând România, se dă de lucru creierelor româneşti, făcându-le să rămână aici. (...)

Reporter: Din punctul de vedere al Franţei, populaţia roma care provine din România reprezintă încă o problemă?

Henri Paul: Cred că vreţi să vă referiţi aici la problema delincvenţei. Da, problema delincvenţei în Franţa generată de cetăţenii români - şi în mod special generată de minori - este o serioasă îngrijorare.

Este o îngrijorare pe care astăzi o abordăm în prezent cu maximă seriozitate, alături de autorităţile române, care nu ignoră acest fenomen. Am aplicat toate metodele pentru a lupta împotriva acestei delincvenţe cu acordul autorităţilor române. De exemplu, foarte recent, săptămâna trecută, s-au reluat reuniunile grupului de lucru privind problemele minorilor, cu o delegaţie întreagă de la Ministerul de Interne, de la Ministerul Justiţiei. Mai avem, cum am spus deja, proiectele de schimb de magistraţi de legătură, cu poliţiştii români trimişi în Franţa. Există, deci, o serie întreagă de măsuri luate, cu acordul şi cu implicarea autorităţilor române pentru a lupta împotriva acestui trafic şi a delincvenţei, care este un fenomen real şi grav.

Reporter: A scăzut delincvenţa faţă de anul trecut? Anul trecut ne-am confruntat cu o criză.

Henri Paul: Nu a scăzut, ci este în creştere, Tocmai pentru că ştiam că e în creştere, am spus României "e nevoie să lucrăm pe această problemă". Poliţia franceză a constatat o creştere permanentă care continuă. Iar acum suntem în situaţia de a lua măsurile de eradicare a fenomenului. Dar, atunci când există reţele întregi de traficanţi, este complicat. De pildă, la reuniunea de săptămâna trecut, s-a menţionat cazului unui minor care, în decurs de 2 luni, a fost prins de poliţie de 50 de ori.

Reporter: De 50 de ori?

Henri Paul: De 50 de ori! Era un specialist. Da, de 50 de ori a fost prins furând din poşetele doamnelor. Dar pentru că este minor şi are 50 de identităţi diferite este imediat lăsat în libertate. Din punctul meu de vedere, el este demn de un record în Guiness Book. Dar ceea ce mă mulţumeşte pe mine este faptul că putem coopera, iar autorităţile române răspund foarte bine, au înţeles că sunt probleme şi că trebuie să muncim împreună pentru a încerca să anihilăm aceste reţele.

Şi am vorbit doar despre problemele legate de copii, dar avem şi reţele de prostituţie, de trafic de femei.

Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere, repatrierea lor în România este singura soluţie?

Henri Paul: Nu. Deloc. Dimpotrivă, traficanţii trebuie să meargă la închisoare. Şi ei îşi pot ispăşi pedeapsa în România, în închisoare.

Reporter: Vă întrebam pentru că anul trecut a fost această criză în relaţia bilaterală...

Henri Paul: Vorbim despre două lucruri diferite. Eu vă vorbesc despre traficanţii pe care suntem pe cale să-i eliminăm prin metodele poliţieneşti. Reîntoarcerile românilor în România au fost voluntare. Sunt oameni care nu aveau mijloace de supravieţuire în Franţa şi care s-au întors aici, în România, pe banii statului francez.

Reporter: Comisia Europeană a criticat dur Franţa anul trecut.

Henri Paul: Ba deloc. Nu este adevărat. Informaţiile dumneavoastră sunt greşite. Nu a existat nicio critică din partea Comisiei Europene.

Reporter: Vă reamintesc declaraţiile comisarului Viviane Reding.

Henri Paul: Doamna Viviane Reding şi-a cerut scuze pentru ele. Nu, nu. Aici serviciul de presă vă poate oferi informaţiile corecte.

Reporter: A fost şi un început de procedură de infringement împotriva Franţei pe această temă.

Henri Paul: Da, care s-a terminat prin nimic. Prin absolut nicio măsură. Franţa a fost în deplină conformitate cu toate reglementările europene. A fost într-o conformitate deplină.

Reporter: Acum, câteva întrebări puternic legate de experienţele dumneavoastră aici, în România. Sunteţi ambasador de mai mulţi ani.

Henri Paul: O să mă întrebaţi dacă-mi plac sarmalele? Astea sunt întrebările rele.

Reporter: Nu. Ştiu că sunteţi ambasador aici de mult timp...

Henri Paul: De foarte mult timp, de prea mult timp. Am obosit pe toată lumea

Reporter: Vorbiţi-mi puţin despre relaţia dumneavoastră cu foştii miniştri, cu miniştrii actuali.

Henri Paul: Ce vreţi să vă spun? Am avut relaţii foarte bune cu ei.

Reporter: Care v-au fost cei mai buni parteneri de dialog.

Henri Paul: Nu, nu, nu fac paradă de miniştri români. Uitaţi, eu am relaţii nu numai cu foştii sau actualii miniştri. Am relaţii şi cu liderii opoziţiei, cu liderii de la putere, relaţii instituţionale, nu avem nicio problemă cu nimeni.

Reporter: Descrieţi puţin clasa politică.

Henri Paul: Nu pot să vă spun decât că avem relaţii foarte bune cu toată lumea. Cunosc bine şi foştii preşedinţi, şi puterea. şi opoziţia. Până la urmă, care-i rolul unui ambasador? Acela de încerca să aibă în faţa sa interlocutori de încredere, care să răspundă întrebărilor sale pentru a-şi informa Guvernul despre ceea ce se întâmplă. Ştiţi, eu nu fac Wikileaks. Nu sunt aici ca să descriu caractere ale unuia sau altuia, să le descriu personalitatea. Nu asta contează, ci calitatea relaţiilor, iar calitatea relaţiilor noastre este una bună. Faptul că sunt aici de mult timp mă ajută să înţeleg psihologia oamenilor şi să prezint lucrurile poate într-un fel diferit.

Reporter: Încercam să vă provoc să faceţi un portret al clasei politice româneşti. nu din punctul de vedere al ambasadorului. ci din punctul de vedere al străinului venit aici de mai mulţi ani şi care a cunoscut multă lume.

Henri Paul: Dar nu putem schimba lucrurile. Eu sunt ambasadorul, nu străin ca toţi ceilalţi. Nu sunt nici ziarist, nici caricaturist. (...)

Reporter: Aveţi locuri preferate în România?

Henri Paul: Locuri preferate? Sunt multe locuri diferite care îmi plac. Ce să vă spun ? Locurile în care am fost în vacanţă, de exemplu? Da, am fost la Mamaia, ca toată lumea. Am fost, ca toată lumea, şi în Bucovina. Şi la Târgu-Jiu. Şi aproape în toate locurile turistice. Există un loc în care nu am fost şi mi-aş dori să merg: la Porţile de Fier. Sper că va fi într-o călătorie viitoare.

Reporter: Dar ce credeţi despre turismul nostru?

Henri Paul: Dacă vreţi să vorbim despre potenţialul turismului românesc, ei bine, eu cred că România ar trebui să se orienteze spre un turism de calitate, nu spre un turism de masă. Pentru că trebuie foarte bine conservat mediul. România are un mediu particular, specific şi ar fi păcat să îl strice cu turismul de masă. Cred că ar trebui un turism de calitate, cu "case de oaspeţi", cu pensiuni, cu plimbări prin pădure, pentru a profita de floră şi de faună care sunt cu adevărat excepţionale. Şi trebuie evitată distrugerea acestora prin construirea de mari hoteluri foarte urâte, cum s-a întâmplat în anumite ţări.

Reporter: Şi cum vi se pare Bucureştiul ?

Henri Paul: Am şi scris despre Bucureşti. Eu iubesc enorm Bucureştiul şi de altfel toţi prietenii pe care i-am invitat aici au avut aceeaşi părere.

Reporter: Veţi reveni aici în vacanţă după ce veţi încheia misiunea?

Henri Paul: Dacă mă vor invita, am să vin.

Reporter: Dacă vă invită cine?

Henri Paul: Cei care mă apreciază.

Reporter: Pentru final aş vrea să revenim la ceva

Henri Paul: Nu la Schengen!

Reporter: Nu la Schengen. La ce spuneaţi cu războaiele. Pentru că ştiţi, avem mai multe tipuri de războaie. Primul dintre ele, cel din istorie şi schimbul de replici, de declaraţii dintre România şi Rusia.

Henri Paul: Haideţi să vă zic. Azi, este nevoie ca Rusia să fie ancorată în Europa. Rusia este marele furnizor de gaze al Uniunii Europene şi avem nevoie ca ea să fie ancorată în Europa, trebuie să facem din Rusia un partener al UE. Şi să avem cu ea legături normale, pacifiste. Lucru care este în curs de realizare, pregătim dialogul Rusia-UE, avem nevoie să dialogăm cu Rusia pe numeroase subiecte. De exemplu, fratele meu e la Moscova şi conduce Veolia pentru Rusia. Rusia este o ţară care are enormă nevoie de investiţii ale Uniunii Europene. Avem nevoie să dezvoltăm economia mondială, economia europeană. Nu putem neglija această posibilitate de investiţie. Şi el lucrează zilnic pentru dezvoltarea investiţiilor franceze în Rusia. Nu mai suntem în epoca Războiului Rece. S-a încheiat. Cred că avem interesul să dezvoltăm dialogul cu Rusia. Rusia are interesele ei. Rusia are poziţiile ei, dar acesta nu este un motiv. Trebuie luate ca atare, dar ele nu constituie un motiv pentru a nu dialoga cu Rusia. Este foarte important să aducem Rusia cât mai aproape de UE, să rezolvăm anumite subiecte, ca de exemplu pe cel al Transnistriei. Nu vom reuşi acest lucru fără un dialog cu Rusia. Nu este uşor nici pentru Franţa. Ştiţi că nici Franţa nu a avut mereu aceleaşi poziţii cu Rusia, de exemplu în ceea ce priveşte Libia. Dar acum dialogăm, Rusia este un mare actor, trebuie să discutăm cu ea.

Reporter: Un alt război, Libia. Din perspectiva Franţei care sunt rezultatele acţiunii din Libia?

H.P.: Până acum am avut satisfacţii, avem şi aşteptări. Este o mare satisfacţie pentru noi faptul că pe plan diplomatic Consiliul naţional de tranziţie de la Benghazi este acum recunoscut de toată lumea ca un partener credibil de discuţie. Astăzi, toată lumea consideră că domnul Kadhafi trebuie să plece. Există chiar şi un mandat internaţional împotriva sa. Acestea sunt marile satisfacţii. Ştim că soluţia nu poate fi militară, ci politică şi cred că o soluţie politică avansează. Cred că Franţa şi Marea Britanie au fost motoarele în rezolvarea acestei crize.

(Interviu realizat de Miruna Badea, miruna.badea@mediafax.ro)

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici