Iohannis, la prima analiză a alegerilor: Rezultatele slabe, cauzate de dezinformarea făcută de PSD

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, la prima analiză asupra rezultatului primului tur al prezidenţialelor, că rezultatul slab din sudul ţării, într-o mare măsură "se datorează dezinformării şi campaniei mizerabile" făcute de PSD şi de Victor Ponta împotriva sa.

1866 afișări
Imaginea articolului Iohannis, la prima analiză a alegerilor: Rezultatele slabe, cauzate de dezinformarea făcută de PSD

Iohannis, la prima analiză a alegerilor: Rezultatele slabe, cauzate de dezinformarea făcută de PSD (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Avem prima şedinţă de analiză regională astăzi cu reprezentanţii noştri din judeţele din sudul ţării. Am dorit să vedem ce rezultate s-au obţinut, de ce s-au obţinut şi ce vom face în continuare. Primele analize arată clar că acolo unde nu am obţinut rezultatul pe care ni l-am dorit acest lucru se datorează în mare măsură minciunilor domnului Ponta, se datorează dezinformării şi campaniei mizerabile făcute împotriva mea şi împotriva noastră de PSD", a declarat Iohannis.

El a precizat că aceste lucruri trebuie "contracarate" şi a fost realizată o strategie pentru al doilea tur.

"Este foarte păcat că domnul Ponta şi PSD au înţeles să tranforme o campanie electorală într-un circ cu minciuni şi cu scandal", a mai spus liderul PNL.

"Este nevoie de mai multă implicare şi toată lumea a înţeles acest lucru. Vom avea mai multă implicare acolo unde rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor şi clar vom câştiga în toate aceste locuri. Eu pornesc cu convingerea foarte fermă că voi câştiga aceste alegeri", a mai declarat Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici