Ion Iliescu, în scrisoarea adresată delegaţiei Comisiei LIBE a PE: Nimeni din conducerea statului român nu a aprobat înfiinţarea unor închisori CIA

Nimeni din conducerea statului român nu a aprobat înfiinţarea unor închisori ale altui stat pe teritoriul României, şi nimeni din conducerea altui stat nu i-a cerut României aşa ceva, scrie Ion Iliescu în scrisoarea obţinută de MEDIAFAX şi adresată delegaţiei Comisiei LIBE a PE, aflată la Bucureşti.

1145 afișări
Imaginea articolului Ion Iliescu, în scrisoarea adresată delegaţiei Comisiei LIBE a PE: Nimeni din conducerea statului român nu a aprobat înfiinţarea unor închisori CIA

Ion Iliescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Fostul preşedinte Ion Iliescu a transmis preşedintelui Comisiei LIBE din Parlamentul European, Claude Moraes, o scrisoare prin care îşi exprimă "regretul" că nu s-a putut întâlni cu delegaţia comisiei care se află la Bucureşti pentru a se informa în legătură cu presupusele închisori CIA şi îşi precizează poziţia faţă de această problemă.

"Problema pe care o investigaţi nu priveşte direct statul român. Ţin să specific extrem de clar acest lucru. Este şi motivul pentru care Comisia de Investigaţii a Senatului României a ajuns la concluzia că, pe teritoriul României nu au existat închisori ale CIA, în care să fi fost comise abuzuri şi încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Nimeni din conducerea statului român nu a aprobat înfiinţarea unor închisori ale altui stat pe teritoriul României, şi nimeni din conducerea altui stat nu i-a cerut României aşa ceva. Am declarat public, şi îmi menţin această declaraţie: nu aş fi aprobat niciodată înfiinţarea unor închisori ale altui stat pe teritoriul României", se arată în scrisoarea obţinută de MEDIAFAX.

Ion Iliescu mai spune că a luat act de raportul Congresului SUA, dar nu ştie să existe plângeri ale unor posibile victime care ar fi fost abuzate pe teritoriul României.

"Am luat cunoştinţă de Raportul Congresului American referitor la folosirea torturii de către CIA. Nu ştiu să existe plângeri ale posibilelor victime, abuzate pe teritoriul României. Dacă există, Justiţia trebuie să-şi facă datoria. Este dreptul victimelor să obţină compensaţii pentru suferinţele îndurate. Am declarat public că violenţa nu se combate cu şi mai multă violenţă, că trebuie să ne adresăm cauzelor profunde, ce generează acte teroriste", se mai arată în scrisoare.

De asemenea, Ion Iliescu mai spune că şi-a exprimat de mai multe ori punctul de vedere faţă de "un subiect dureros care pune în discuţie limitele acţiunii statelor, în cazuri extrem de sensibile, precum este cel al combaterii terorismului".

Comisia LIBE a cerut sprijinul senatorilor pentru aflarea adevărului privind închisorile CIA

Delegaţia LIBE a solicitat sprijinul Comisiei senatoriale de apărare în demersul Parlamentului European de a cerere Senatului SUA publicarea informaţiilor secretizate despre presupusele închisori CIA,partea română precizând că nu deţine dovezi suplimentare faţă de ancheta parlamentară din 2008.

"Sunt foarte încântată să văd că azi în Parlament am primit confirmarea că sunt dispuşi să lucreze cu PE pentru a cere Senatului SUA să facă publice părţile cenzurate din document, care ar confirma existenţa închisorilor pe teritoriul european şi pentru a stabili noile premise pentru deschiderea anchetei", a declarat, vineri, Tanja Fajon, membră a delegaţiei Comisiei pentru libertăţi civile, afaceri externe şi drepturile omului din Parlamentul European, după o întâlnire cu membri ai Comisiei de apărare din Senat.

Oficialul european le-a transmis parlamentarilor români că este importantă desfăşurarea unei anchete pentru aflarea adevărului.  

 

De la izbucnirea scandalului, autorităţile române au negat existenţa unor închisori CIA pe teritoriul României.

Detalii despre scrisoarea adresată de Ion Iliescu delegaţiei Comisiei LIBE a PE puteţi citi pe fluxul de ştiri al agenţiei de presă Mediafax, news.mediafax.biz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici