Kelemen Hunor despre Guvernul Croitoru: "Jumătate jaguar, jumătate girafă"

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Deva, că Guvernul propus de Lucian Croitoru este "jumătate jaguar, jumătate girafă", întrucât nu este nici politic, nici de tehnocraţi, iar Uniunea îşi menţine susţinerea pentru Klaus Iohannis.

Kelemen Hunor despre Guvernul Croitoru: "Jumătate jaguar, jumătate girafă" (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Nu vreau să calific vreun candidat la vreo funcţie ministerială, însă acest guvern este jumătate jaguar, jumătate girafă, un fel de struţo-cămilă şi nu este un guvern convingător", a spus Kelemen.

El a afirmat că UDMR se va prezenta la votul din Parlament şi va vota împotrivă, deoarece a decis să îl susţină pe Iohannis şi nu îşi va schimba poziţia acum.

"Croitoru îşi asumă riscul să vină în Parlament, noi îl considerăm o persoană integră, un bun profesionist şi nu avem nimic personal faţă de el sau faţă de domnul Băsescu, care a luat decizia de numire. Noi am hotărât să susţinem un alt candidat independent, pe Iohannis, care este şi el un foarte bun profesionist şi vom rămâne la decizia noastră", a adăugat Kelemen.

Premierul desemnat a anunţat că a transmis Parlamentului lista unui Guvern format din 14 ministere, din care fac parte şapte miniştri din Cabinetul actual, cât şi tehnocraţi, precum Bogdan Aurescu şi Mihai Şeitan.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
kelemen hunor ,
guvernul croitoru ,
lista croitoru ,
alegeri prezidenţiale
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa