Marinescu despre referendum: Poate fi şi un calcul electoral, dar care este problema?

Prim-vicepreşedintele PDL Dolj, Marian Jean Marinescu, a declarat, duminică, la Craiova, că nu vede nicio problemă ca ideea organizării unui referendum în ziua alegerilor prezidenţiale pentru schimbarea sistemului legislativ să fie folosită electoral pentru a obţine mai multe voturi.

22 afișări
Imaginea articolului Marinescu despre referendum: Poate fi şi un calcul electoral, dar care este problema?

Marinescu despre referendum: Poate fi şi un calcul electoral, dar care este problema? (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Marian Jean Marinescu şi-a început, duminică, conferinţa de presă întrebând ziariştii aflaţi în sală ce părere au despre schimbarea sistemului legislativ, de la Parlament bicameral la unul unicameral.

În cadrul discuţiilor libere cu jurnaliştii craioveni, Marinescu a afirmat că politicienii încearcă "să obţină cât mai multe voturi" prin punerea în practică a ideilor pe care le au, el apreciind că propunerea preşedintelui Traian Băsescu de a organiza referendumul pentru Parlamentul unicameral a stârnit "oftica" adversarilor politici.

"Credeţi că politicienii nu încearcă să îşi pună ideile în practică astfel încât să obţină mai multe voturi? Orice politician face lucrul acesta. Domnul preşedinte Băsescu face într-un fel, domnul Geoană face în alt fel. Şi primarii dau făină şi ulei trimise de la UE şi le dau că cică vin de la Geoană", a declarat Marinescu.

Întrebat dacă propunerea de organizare a referendumului în ziua alegerilor prezidenţiale nu reprezintă o încercare de a câştiga capital de imagine şi mai multe voturi, Marinescu a spus: "Şi chiar dacă a vrut să o facă în avantajul lui, care este problema? Asta este politica! Şi Guvernul când măreşte pensiile o face în avantajul său politic. Nu înţeleg ce vreţi să se întâmple. De ce nu este oportun acum şi este oportun peste un an sau doi ani? Poate fi şi un calcul electoral, dar care este problema? Nu este campanie electorală? Înseamnă că orice spunem noi în campanie electorală nu este bine, pentru că este campanie electorală Asta e politica! Să-ţi faci campanie tot timpul, patru ani, cu ideile pe care le ai tu".

Prim-vicepreşedintele PDL Dolj a apreciat că discuţiile ulterioare legate de referendumul propus de preşedintele Traian Băsescu sunt generate de "oftica normală" a celor care nu au avut această idee.

"Părerea mea, est, că e oftica normală a unuia că celălalt a avut o idee mai bună. Asta e părerea mea faţă de cei care au ceva împotriva acestei chestii. «Domne', uite ce al naibii e, ce idee i-a venit şi ne ia caimacul!»", a declarat Marinescu.

El susţine că organizarea de referendumuri în aceeaşi zi cu desfăşurarea de alegeri este o procedură întâlnită în toată Europa.

"De ce se face în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale? Pentru că acest sistem este utilizat peste tot în lume şi în special în Europa. În momentul în care vrei să decizi ceva prin referendum, pui referendumul în acelaşi timp cu alegerile, pentru că peste tot în Europa există aceeaşi problemă: cetăţeanul nu prea mai vine să voteze. Să nu credeţi că este o problemă în România", a mai spus Marinescu, apreciind că schimbarea sistemului prin introducerea Parlamentului unicameral ar determina scurtarea duratei procesul legislativ şi i-ar "responsabiliza" mai mult pe parlamentari.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a trimis Parlamentului solicitare de aviz pentru organizarea unui referendum naţional, la data alegerilor prezidenţiale din acest an, pentru consultarea populaţiei asupra a două aspecte: Parlament unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici