Ministerul Fondurilor Europene a publicat a doua versiune actualizată a Acordului de Parteneriat

Ministerul Fondurilor Europene a publicat, luni, a doua versiune actualizată a Acordului de Parteneriat 2014-2020 şi documentele consultative pentru programele operaţionale, potrivit unui comunicat MFE, remis MEDIAFAX.

419 afișări
Imaginea articolului Ministerul Fondurilor Europene a publicat a doua versiune actualizată a Acordului de Parteneriat

Ministerul Fondurilor Europene a publicat a doua versiune actualizată a Acordului de Parteneriat (Imagine: Shutterstock)

Documentul a fost publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, în scopul consultării publice cu partenerii de dialog.

Prima versiune a acestui Acordului de Parteneriat a fost publicată la începutul lunii februarie 2014 şi, "între timp, documentul a fost actualizat în urma discuţiilor cu serviciile Comisiei Europene şi în urma consultării publice", precizează MFE. Conform regulamentelor UE, Ministerul Fondurilor Europene trebuie să transmită Acordul de Parteneriat până la data de 22 aprilie 2014.

De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene a publicat şi prima versiune de lucru a documentelor consultative pentru patru programe operaţionale pentru care va fi autoritate de management: Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.

"Am publicat toate aceste documente de programare deoarece Ministerul Fondurilor Europene pune accentul pe o consultare publică extinsă. Cea de a doua versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020 este pe site-ul MFE încă din februarie 2014, a fost discutată în cadrul Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de Parteneriat, iar astăzi (luni - n.r.) a fost publicat documentul actualizat, cel care include şi propunerile relevante primite în ultima perioadă. Tot astăzi, MFE a publicat primele versiuni de lucru pentru documentele consultative pentru cele patru programe operaţionale pe care le va coordona în perioada 2014-2020. Acestea sunt documentele de programare care descriu în detaliu ce va finanţa România în perioada 2014-2020 şi, tocmai din acest motiv, îi rog pe toţi partenerii de dialog să ne transmită propuneri concrete", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Comisia Europeană a criticat prima versiune a Acordului de Parteneriat, pe care l-a catalogat drept "incoerent şi fără priorităţi clare".

"Sunt detalii/repetiţii extensive pentru anumite necesităţi în timp ce altele rămân slab dezvoltate. Necesităţile identificate descriu o gamă foarte largă de probleme fără să fie mereu demonstrată o viziune strategică globală asupra provocărilor de dezvoltare. Această lipsă a unei abordări strategice este valabilă şi pentru unele politici sectoriale, pentru care nu există strategii eficiente şi avizate. Provocărilor de dezvoltare economică nu li se poate răspunde fără o strategie coerentă de competitivitate, cuprinzând suportul public pentru operatorii economici, dar şi prin politici de cercetare şi inovare şi investiţii în capitalul uman", se arăta într-un document al CE obţinut de MEDIAFAX.

Experţii avertizau că lecţiile învăţate în perioada 2007-2013, în care România de asemenea a avut la dispoziţie fonduri comunitare pe care însă nu le-a putut atrage, ar trebui mai bine valorificate, cu accent pe capacitatea proprie de a îndeplini obiectivele, şi insistă asupra faptului că definiţia priorităţilor de finanţare este de multe ori prea vagă sau generică pentru a înţelege scopul efectiv al acţiunii, iar lista priorităţilor este prea largă într-o "încercare aparentă" de a se adresa tuturor necesităţilor sectoriale.

Aceasta risca, în opinia CE, să genereze o pierdere a capacităţii de a îndeplini obiectivele, ceea ce ar afecta negativ eficienţa şi impactul fondurilor europene când, de fapt, nivelul de absorbţie ar trebui să crească în comparaţie cu perioada anterioară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici