Parlamentarii şi-au MĂRIT pensiile. Proiectul pensiilor speciale, votat de peste 300 de parlamentari

Legislativul a aprobat, marţi, cu 303 voturi "pentru", 124 voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.

Parlamentarii şi-au MĂRIT pensiile. Proiectul pensiilor speciale, votat de peste 300 de parlamentari (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

PNL a propus vot nominal, dar această propunere a fost respinsă, procedându-se la vot deschis prin ridicare de mână.

Reprezentanţii PNL au susţinut respingerea acestui proiect, în timp ce aleşii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea sa.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor prevede pensiile speciale ale parlamentarilor şi a fost semnată de 255 de deputaţi şi senatori, ulterior parlamenatarii PNL retrăgându-şi semnăturile.

Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.

Proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari adoptat marţi de Parlament prevede că deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, aceasta urmând să fie în funţie de numărul de mandate.

Potrivit proiectului, de această indemnizaţie vor beneficia doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar, iar cei care au avut condamnări penale sunt excluşi de la această indemnizaţie.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului de lege.

Cuantumul indemnizaţiei se acordă în limita a 3 mandate şi reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Cuantumul îl reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de pensionare. Pentru mandate incomplete indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de 6 luni de activitate parlamentară. Indemnizaţia se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui deputat sau senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată. Indemnizaţia de parlamentar se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate. Indemnizaţia este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, se suportă din bugetul de stat.

Potrivit calculelor, pentru un mandat de parlamentar, pensia este de aproximativ la 1.500 lei, pentru trei mandate este la peste 4.000 lei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 107 comentarii
Taguri:
LEGISLATIV ,
PENSII ,
COMENTARII
  • vali 20 iun 2015

    am vazut un dobitoc de parlamentar care a incercat sa screama ceva, in legatura cu ..."alesul popoului", care merita...stim noi ce ! care au adus tara si pe noi in halul in care am ajuns si ei mai vreau si un premiu pentru asta ! tepes voda le-ar fi dat o padure de ...., inloc de bani ! cred…

  • Marcela 19 iun 2015

    Referitor la pensiile speciale pt.parlamentari .......NESIMTITILOR ,va bateti joc de o tara intreaga !

  • Alila 17 iun 2015

    Niste lesinati ..........nu au scrupule.....n-au decat bani.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Băsescu primeşte LOVITURA TOTALĂ chiar de unde se aştepta mai puţin. ''E un dosar DNA în care...''