Parlamentul decide ca depunerea jurământului de către Băsescu să aibă loc pe 21 decembrie

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat marţi că pe 21 decembrie va avea loc o şedinţă a celor două Camere ale Parlamentului în cadrul căreia Traian Băsescu va depune jurământul pentru noul mandat de preşedinte.

Parlamentul decide ca depunerea jurământului de către Băsescu să aibă loc pe 21 decembrie (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

"Biroul Permanent a aprobat programul pe această săptămână, în sensul că după-amiază vor fi şedinţe de comisii , iar mâine o şedinţă de plen a Senatului, de la orele 9.00 la orele 13.00, urmând a se decide pentru săptămâna viitoare, în raport de şedinţa Birourilor permanente reunite, programul, în primul rând pentru ziua de 21 decembrie, luni, când va fi nevoie de o şedinţă a Birourilor Permenente reunite şi a plenului reunit pentru depunerea jurământului de către preşedintele României, pentru a se lua act de rezultatul referendumului şi, de asemenea, se solicită şi o şedinţă comună dedicată Revoluţiei Române", a arătat Ioan Chelaru.

El a adăugat că tot pe 21 decembrie urmează să aibe loc o şedinţă de plen a Senatului, ultima din acest an, în care să se dezbată toate proiectele aflate pe ordinea de zi, pentru a nu exista niciun pericol de a se intra în aprobare tacită.



comentează şi tu Momentan sunt 18 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ,
JURĂMÂNT ,
PARLAMENT
COMENTARII
  • www.asvrea.com 16 dec 2009

    hai pe www.asvrea.com
    si propunem impreuna 100 de idei care ar putea schimba Romania

  • inconstanta 15 dec 2009

    un fel de colinde de craciun ...
    nu stim pentru cine, insa ...
    http://inconstanta.wordpress.com/

  • Kalashnikov 15 dec 2009

    Domnu Prezident...vedeti ca vor veni doi cu greblute, lopetele si galetusi ca sa faca ... guvern ... de uniune interplanetara ... Unul e scapat de la circul Nikulin din Maskva, bufonul Antonesku iar altu-i un prostanak îngrijit pâna mai ieri de bunikuta Ilici ... Noi poporu ne-am exercitat ... da astia niet panimaiut ... lasati-i si pe ei la nisip in parc la Cotroceni ... sau în zapada dar nicidecum la guvern! acolo ... BOC! Nu-i asa?.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa