PC: Demersul de suspendare a preşedintelui este constituţional
Preşedintele PC Daniel Constantin a declarat, vineri, la Congresul aniversar al Asociaţiei ProDemocraţia, că demersul de suspendare a preşedintelui este constituţional, un instrument democratic la opoziţiei.
PC: Demersul de suspendare a preşedintelui este constituţional (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Este un instrument al democraţiei acela de a cere suspendarea preşedintelui. Acest demers dacă va fi concretizat, este pur constituţional, nu este un demers de orgolii al mogulilor sau un punct de vedere al liderilor politici", a afirmat Constantin.
El a spus că răspunde astfel unor "ieşiri ale unor lideri PDL", arătând că demersul de suspendare a preşedintelui este "consituţional, un instument democratic la îndemâna opoziţiei".
Senatorul Dan Voiculescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că va susţine toate demersurile legale pentru declanşarea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu, precizând că preşedintele "simte că majoritatea parlamentară care îl susţine se destramă şi încearcă, din nou, diversiunea cu mogulii".
Deputatul PDL Sever Voinescu a lansat vineri, într-o conferinţă de presă, un atac dur la adresa lui Dan Voiculescu şi a lui Sorin Ovidiu Vîntu, arătând că "televiziunile patronate de cei doi domni au intensificat campania de defăimare şi de calomniere" a preşedintelui Traian Băsescu şi a PDL.
Cu toate acestea, Sever Voinescu a precizat, întrebat de ziarişti, că parlamentarii PDL vor merge în continuare dacă vor fi invitaţi la dezbaterile de la televiziunile patronate de Voiculescu şi Vîntu.
-
Ioan Avram Mureşan, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri
Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de deturnare de fonduri. Completul de cinci judecători al instanţei supreme a menţinut astfel condamnarea decisă, în aprilie 2011, în cazul lui Ioan Avram Mureşan de către instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a judecat la fond acest dosar. citeşte tot
-
Boris Tadici se declară pregătit să devină premier al Serbiei
Externe astăzi, 08:53
Fostul preşedinte sârb Boris Tadici, care a pierdut alegerile prezidenţiale de la 20 mai, s-a declarat duminică pregătit să devină premier şi a precizat că intenţionează să formeze o coaliţie majoritară cu foştii săi aliaţi socialişti. citeşte tot





AStia chiar cred ca or sa il suspendeze pe basescu? Sclavii mogulilor (antonescu si ponta) nu sunt capabili sa fure atat de mult.
Antenele si cu Realitatea dati milioanele de euro care le aveti datorie la stat .
Mircea Geoana nu iti este rusine sa stai intr-o locuinta de stat de 350 mp si sa platesti lunar o chirie de 689 de lei ?
De ce nea Patriciule de eschivezi sa iti dai datoria de 800 de milioane de euro pe care o ai de dat la stat din ipozit ?
Era mult mai bine daca voi de la PC nu ati fi existat!