PNL: Băsescu este apărătorul fraudei. Trebuie să înteţim demersurile pentru moţiunea de cenzură

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, joi, că liberalii consideră retrimiterea Legii pensiilor la Parlament ca fiind un gest de imagine, menţionând că preşedintele este apărătorul fraudei din Parlament şi adăugând că trebuie înteţite demersurile pentru moţiunea de cenzură.

19 afișări
Imaginea articolului PNL: Băsescu este apărătorul fraudei. Trebuie să înteţim demersurile pentru moţiunea de cenzură

PNL: Băsescu este apărătorul fraudei. Trebuie să înteţim demersurile pentru moţiunea de cenzură (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

"Considerăm că această decizie este un exclusiv exemplu de imagine, preşedintele încercând să pozeze astfel în apărătorul pensionarilor. Remarcăm totuşi că modul în care preşedintele a considerat legea ca fiind una adoptată în mod legal şi că neavând probleme de neconstituţionalitate, îl face pe Traian Băsescu apărătorul fraudei din Parlament", a spus Voicu.

El a subliniat că preşedintele îşi asumă astfel "în mod direct fauda prin care această lege a fost aprobată în Parlament".

"Subiectul pentru care legea a fost trimisă spre reexaminare nu este singurul cu probleme din cuprinsul legii. Prevederile pe care noi am fi dorit să le corectăm sunt mai ales cele care intră în vigoare imediat, în special modul de calcul al punctului de pensie şi modul în care sunt afectate, spre exemplu, pensiile militarilor", a mai spus Mihai Voicu.

Liderul liberal a ţinut să menţioneze că exact în urmă cu 17 zile preşedintele susţinea în faţa Parlamentului egalizarea vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei, la 65 de ani, ceea ce arată "că există o posibilitate ca această decizie să fi fost luată sub spectrul fricii de suspendare".

"În cazul în care a fost aşa, îi transmitem preşedintelui propriile sale vorbe din campania electorală: «De ce ţi-e frică nu scapi!»", a adăugat liberalul.

El a subliniat că în acest moment "PNL consideră că trebuie să-şi înteţească demersurile pentru depunerea de urgenţă a unei moţiuni de cenzură, nu numai pe subiectul pensiilor, ci având în vedere întregul mod în care Guvernul conduce sau nu conduce economia, un dezastru".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că retrimite Parlamentului Legea sistemului unitar de pensii publice, solicitând stabilirea vârstei standard de pensionare la 63 de ani pentru femei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici